Acasă Actualitate Zece motive, cel puţin, pentru a cumpăra căpşuni, din Piaţa Centrală a oraşului

Zece motive, cel puţin, pentru a cumpăra căpşuni, din Piaţa Centrală a oraşului

0
Zece motive, cel puţin, pentru a cumpăra căpşuni, din Piaţa Centrală a oraşului

DSC_0463Căpşunile, fac parte din trufandalele acestei perioade , o „gustare” dulce cu o multitudine de proprietăţi nutritive. Răsfoind revistele de specialitate în care îşi tot dau cu părerea nutriţioniştii, am aflat că fructele parfumate , căpşunile au o multitudine de beneficii pentru sănătate: întăresc sistemul imunitar, ajută la menţinerea unei vederi sănătoase, luptă împotriva cancerului, întârzie apariţia ridurilor, scad nivelul de colesterol, reduc inflamaţiile, menţin o valoare normală a presiunii sângelui, sporesc numărul de fibre , sunt sănătoase în perioada prenatală, şi – lucru extrem de important –  ţin greutatea sub control!

Iată cel puţin zece motive să trecem cel puţi o dată pe săptămână prin Piaţa Centrală a oraşului şi să ne oprim în faţa tarabelor cu acest minunat fruct.  Deocamdată însă – după cum ne spuneau comercianţii – cumpărătorii declară că sunt cam scumpe, deşi preţul lor nu sare de 15 lei/kg. Cultivatorii se simt obligaţi să dea explicaţii spunând că vremea schimbătoare din ultima perioadă a afectat foarte mult culturile, astfel că şi preţurile, cel puţin deocamdată, sunt pe măsură.

DSC_0460Ştefan Voicu, cultivator de căpşuni din Hotarele ne spunea că, pe lângă ploile extrem de multe, cantitativ, a avut parte şi de frig, ba, chiar şi de zăpadă şi grindină, fenomen extrem de rar întâlnit în această perioadă a anului. La  taraba din piaţă omul face schimb cu  soţia lui, cu care cultivă  şi comercializează , de câţiva ani căpşuni.

„Aproape o treime din producţie mi-a fost afectată – ne spunea  nea Fane, cu amărăciune în glas.  Costurile sunt destul de mari, munca, de asemenea…şi după aceea, să îţi vezi toată munca irosită într-o clipă… Poate că preţurile vor mai scădea, dar nu foarte mult. Acum, e drept, nu prea se înghesuie lumea la cumpărat, dar peste ceva timp, când vor apărea şi alţi producători în piaţă, cu siguranţă că va mai scădea şi preţul. Un preţ corect pentru toată lumea ar fi în jurul la şapte lei, dar, acum, nu ştiu să vă spun la cât vom ajunge… poate pe la vreo zece lei pe kilogram…!”, mai preciza cultivatorul din Hotarele.

Cum poţi deosebi căpşunile noastre de cele de import

Cum, în această perioadă, piaţa este invadată de produse de import, care sunt vândute ca produse româneşti, Ştefan Voicu are un sfat pentru cumpărătorii care se confruntă cu dilema cum deosebesc căpşunile bune, româneşti de cele de import: “Mulţi vând căpşune din import şi zic că sunt româneşti, autentice, este adevărat. Ca să nu se lase păcăliţi de aspect, le recomand celor care merg la piaţă sau la supermarket să ia mai întâi o căpşună, să închidă ochii şi să o guste. Dacă simt  o dulceaţă şi un parfum, ca în copilărie, atunci e bine. Când guşti o căpşună şi o şi vezi în acelaşi timp este cu totul altceva decât atunci când te laşi atras doar de aspectul fructului. Totul este atunci când cumperi să foloseşti mai multe simţuri deodată pentru a nu te lăsa păcălit… O căpşună mare, aspectuoasă vizual  te poate păcăli,  constatând atunci când o bagi în gură că este acră şi că are consistenţă de burete…”,  ne mai spunea Ştefan Voicu.                               

( Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
7.8 ° C
7.8 °
7.8 °
44 %
5.7kmh
100 %
Dum
9 °
lun
15 °
mar
12 °
mie
14 °
joi
15 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com