Vești bune pentru românii beneficiari de carduri sociale. Când se va încărca tranşa a IV-a

0
287

Românii care beneficiază de voucherele sociale de 250 de lei primesc o veste bună înainte de Crăciun şi Revelion. Autorităţile au anunţat că vor grăbi procesul de virare a tranşei a patra, astfel încât banii să ajungă la români înainte de sărbătorile de iarnă. 

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș a precizat: „Vom urgenta procesul pentru încărcarea tranșei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă”.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:

1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului)

2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română

3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române.

Astfel, actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF se va face în perioada 05-09 decembrie, prelucrarea datelor de către CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale, în aceeași perioadă de timp, urmând ca distribuirea să se facă în funcție de lista actualizată a beneficiarilor.

Încărcarea cardurilor se va face în perioada 12-16 decembrie 2022. 

(Jurnal)