De la o zi la alta consumatorii români află despre câte un alt aliment că le este nociv sănătăţii. Ultima bombă alimentară ar fi conserva de ton, despre care se spune că ar fi contaminat cu Cesiu 137.
Problema pe care şi-o pun cetăţenii este cum să se ferească de alimentele nocive cât timp, conform Asociaţiei Pro Consumatori, la 2 din 5 conserve de ton nu este menţionată, pe eticheta, zona de pescuit! Femeile însărcinate, persoanele în vârstă cu boli cronice şi copiii trebuie să evite consumul de ton (Ton Albacora) în conservă, din cauza conţinutului de metale grele (plumb, cadmiu şi mercur). Asociaţia Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România) membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor, a analizat 33 conserve de ton distribuite de către: Interbrands Marketing & Distribution, Defne Selos, Serpico Trading, De Silva Exclusiv, Tymbark Maspex Romania, Garom Food, Ivico Total Distribution, Whiteland Import-Export, Nordic Import Export, Parma Food Group Distribution, Mico Total Distribution, Queen Monaco Services, Safeway International, Hame Romania, Dinadi si Cyrom Romania. Acest studiu face parte din Campania Naţională de Informare şi Educare: ”Să învăţăm să înţelegem eticheta!”.
De unde provine peştele din conserve
Prin această campanie, experţii Asociaţiei Pro Consumatori (APC) îşi propun să-i înveţe pe consumatori să înţeleagă eticheta produselor astfel încât aceştia să facă achiziţii în cunoştinţă de cauză. Conservele de ton analizate provin din mai multe ţări: 30% din Thailanda, 21% din Filipine, 15% din Spania, 6% din Ecuador, 6% din Cote D Ivoire, 3% din Bulgaria, 3% din Vietnam, 3% din Ghana, 3% din Seychelle, 3% din Mauritius, 3% din Grecia şi 3% din Italia. Circa 64% dintre conservele analizate au în compoziţie ulei vegetal, dintre care:
– la un procent de 15% nu se specifică tipul de ulei vegetal;
– 3% folosesc ulei de rapiţă;
– 18% folosesc ulei de floarea soarelui;
– 15% folosesc ulei de soia.
Specia de ton folosită la fabricarea conservei: – 55% folosesc Katsuwonus pelamis; – 27% nu declară specia de ton; – 15% folosesc Ton Albacora; – 3% folosesc Ton Tonggol;
Cantitatea de ton din conservele analizate variază între 60% şi 70,5% din cantitatea netă a conservei. Doar 61% dintre producători declară zona de unde a fost pescuit peştele.
Cum alegem o conservă de ton!
Conf. univ. dr. Costel STANCIU, preşedinte al APC preciza: La alegerea unei conserve de ton trebuie să se aibă în vedere conţinutul de ton din conservă, cantitatea de proteine, de grăsimi şi de sare la 100 grame produs. Un alt aspect important îl reprezintă şi locul unde a fost pescuit peştele întrucât cel capturat în Oceanul Pacific este iradiat cu Cesiu 137 în urma accidentului nuclear de la Fukushima din anul 2011. Din păcate, ingerarea unui aliment radioactiv este cea mai gravă formă de poluare, iradierea în acest caz fiind de 20 de ori mai mare decât iradierea exterioară a corpului în aceleaşi condiţii privind cantitatea de element radioactiv. Se recomandă consumatorilor să evite conservele de ton care au în compoziţie peşte capturat în Oceanul Pacific, respectiv din următoarele zone: FAO 61, 67, 71, 77, 81, 87 şi 88 (Japonia, Statele Unite, Australia, Mexic, Noua Zeelandă) De asemenea, consumatorii nu trebuie să achiziţioneze conservele de ton care au ambalajul bombat, lovit, cu puncte sau pete de rugină, acestea reprezentând un adevărat pericol pentru sănătatea lor”
Jurnal