La doar două zile după Parada Dunării, eveniment primit cu bucurie atât de publicul giurgiuvean cât și de cel bulgar, a urmat Ziua Dunării, ce a fost marcată pe 29 iunie printr-un eveniment strategic de amploare desfășurat la Ruse, Bulgaria, sub tema „Un râu comun, o securitate comună”, organizat de Friedrich-Ebert-Stiftung România și Friedrich-Ebert-Stiftung Bulgaria.
Evenimentul, găzduit la bordul Boat Hotel „Sofia”, a reunit diplomați, experți în securitate, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile din România și Bulgaria, având ca principal obiectiv consolidarea cooperării regionale în contextul provocărilor geopolitice actuale din regiunea Dunării de Jos.
Participanții au subliniat faptul că Dunărea nu reprezintă doar o importantă cale navigabilă europeană, ci și un spațiu strategic pentru securitate, apărare și reziliență democratică. În acest context, România și Bulgaria își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea unui parteneriat solid și sustenabil în regiune.
La dezbateri au participat numeroase personalități din domeniul diplomatic, academic și strategic, printre care Brândușa Predescu, Radko Vlaikov, Miruna Butnaru Troncotă, Valentin Katrandjiev, Ruxandra Ivan, Meglena Plugchieva, Valentin Quintus Nicolescu, Nevena Alexieva, Elena Maria Cautiș, Rumen Markov și Mihai Sebe.

Din partea municipalității bulgare a participat Lili Ganceva, iar din partea CJ Giurgiu, Gheorghe Paraschiv.
Discuțiile au abordat teme esențiale precum securitatea regională, infrastructura strategică, cooperarea transfrontalieră, rolul tinerilor în dezvoltarea regiunii și perspectivele oferite de programele Uniunii Europene dedicate cooperării dintre statele riverane Dunării.
Un punct important al evenimentului l-a reprezentat prezentarea rezultatelor unui amplu studiu privind cooperarea transfrontalieră, coordonat de Vladimir Mitev, care pune accent pe implicarea tinerilor și pe dezvoltarea relațiilor dintre comunitățile din România și Bulgaria.
Manifestările dedicate Zilei Dunării s-au încheiat cu un concert simfonic organizat sub patronajul Societatea Internațională Elias Canetti, găzduit de Filarmonica din Ruse.
Dezbaterile au continuat și în data de 30 iunie, participanții urmând să formuleze concluzii și direcții de acțiune pentru consolidarea cooperării și securității în regiunea Dunării de Jos. Discuțiile s-au desfășurat în limbile română și bulgară, cu traducere simultană asigurată pentru toți participanții.


