Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, un cetățean palestinian care a încercat să intre ilegal în ţară…

 În data de 17 iunie, în jurul orei 13:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean turc, în vârstă de 50 de ani, aflat la volanul unui autocamion. Acesta transporta, conform documentelor prezentate, textile pe ruta Turcia – România.

În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ascunsă pe osia semiremorcii autocamionului, o persoană de sex masculin.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că acesta este cetățean palestinian, în vârstă de 24 ani.

Persoana în cauză  nu deținea documente de identitate asupra sa și a declarat că s-a urcat pe osia semiremorcii în Turcia, în zona frontierei turco-bulgare, fără ca șoferul să cunoască acest lucru. Acesta intenționa să ajungă ilegal în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei cetățeanului palestinian, iar conform protocolului româno-bulgar, persoana depistată, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.