Joi,16 septembrie, ora 20:10, agentul de pază din cadrul Biroului Ordine Publică, ce desfășoară serviciul în postul de supraveghere depozitare de gunoi, Zona Voestalpine a identificat un bărbat, în  vârstă de 73 ani, pe nume Ț.G îmbrăcat neglijent într-un halat alb, cu o înfățișare de om rătăcit.

Întrebat de agentul de pază ce caută în acel loc, bătrânul a declarat că nu știe cum a ajuns acolo, manifestând dorința de a fi internat în Centrul de Asistență Socială Giurgiu Nord. Imediat a fost declanșată procedura specifică în astfel de situații,  bătrânul  ajungând în siguranță la destinație, internat la CAS Giurgiu Nord, din cadrul D.A.S. Giurgiu. Din discuțiile avute cu reprezentanții Poliției, aceștia ne spuneau că bătrânul ar fi originar dintr-o localitate a județului Giurgiu, cunoscut pentru desele sale plecări de la domiciliu, fiind chiar sancționat la un moment dat pentru faptul că ar fi fost găsit „zgârmând” prin gunoaie.

Ca de fiecare dată, în astfel de situații, polițiștii locali roagă cetățenii municipiului Giurgiu să apeleze la Dispeceratul Poliției Locale Giurgiu pentru orice situații ciudate sau fapte care contravin legislației în vigoare, la numerele de telefon: 0246274668 și 0372735331.

(Jurnal)