AcasăActualitateUn autoturism în valoare de 50.000 lei, căutat în Germania, a fost...

Un autoturism în valoare de 50.000 lei, căutat în Germania, a fost confiscat de polițiștii de frontieră giurgiuveni

La data de 30 septembrie, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetățean bulgar, în vârstă de 60 de ani, care se afla la volanul unei autoutilitare, având pe platforma acesteia un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că vehiculul transportat se afla în atenția autorităților din Germania, figurând în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire”, iar autoutilitara și autoturismul în valoare de 50.000 lei,au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri prin unitatea de parchet.

Sursa: ITPF Giurgiu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
87%
2.4m/s
6%
S
11 °
D
19 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
10 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!