
După mai multe luni de analize şi variante, Marea Britanie vrea să reintroducă VIZELE în ceea ce îi priveşte pe conaţionalii noştri şi cetăţeni din alte câteva state est europene… Anunţul a fost făcut săptămâna trecută după cum relatează Euractiv.com şi preluat de Mediafax, de către ministrul britanic pentru Brexit, David Davis. Acesta a afirmat că Marea Britanie va avea libertatea să introducă vize pentru români, polonezi sau bulgari, după despărţirea de Blocul comunitar. Declaraţiile lui Davis au fost făcute într-o conferinţă de presă susţinută alături de negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier. Ministrul britanic pentru Brexit a fost întrebat dacă Marea Britanie ia în calcul introducerea vizelor pentru cetăţenii polonezi, români sau bulgari şi dacă acest aspect reprezintă o temă a discuţiilor pe marginea Brexit. „Da, o vom face. Din moment ce nu vom mai fi membri ai Uniunii Europene, vom fi liberi să ne stabilim politica privind migraţia aşa cum credem de cuviinţă. Asta nu înseamnă că cetăţenii statelor UE nu vor putea veni sau munci în Marea Britanie, însă avem această libertate”, a răspuns Davis. În schimb, Michel Barnier nu a dorit să răspundă acestei întrebări, pretextând că ea a fost adresată lui Davis. Negociatorul-şef al UE pentru Brexit a precizat că va fi nevoie de timp pentru a fi înregistrate progrese în negocierile pentru Brexit. „Există o nouă dinamică în negocierile pe tema ieşirii Marii Britanii din UE, dar nu sunt suficiente progrese. Singurul mod în care să se înregistreze suficiente progrese este ca toate angajamentele asumate în cadrul celor 28 de state membre să fie respectate”, a mai spus Barnier.
(Jurnal)