AcasăActualitateTot mai mulți giurgiuveni își parchează autoturismele pe spațiul verde al municipiului!...

Tot mai mulți giurgiuveni își parchează autoturismele pe spațiul verde al municipiului! Ce alte infracțiuni se comit…

     Conform unui comunicat al Direcției județene a Poliției locale Giurgiu, în perioada  8-13 iunie  polițiștii locali au continuat  activitățile de patrulare și verificare, pe raza municipiului, pentru identificarea faptelor ce contravin legislației în vigoare, precum și pentru prevenirea și descurajarea elementelor de infracționalitate stradală,  punându-se accent pe noua Hotărâre a Consililui Local nr.164. 

     În urma acestui lucru au fost constatate 93 de fapte contravenționale, 84 sancționate cu amenzi în valoare totală de 41.815 lei și cu 9 Avertismente scrise.  Ele  au fost aplicate pentru :

–   ocuparea cu orice autovehicul a spațiilor verzi sau a aleilor pietonale aparținând domeniului public (25 amenzi).

 

– ocuparea abuzivă a parcărilor alocate de domiciliu, precum și oprirea și staționarea neregulamentară (10 amenzi ).

 –  deranjarea ordinii și liniștii publice (tulburarea liniștii publice prin strigăte și larmă după orele 22.00, consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, etc.) – 5 amenzi.

–  nerespectarea interzicerii circulației autovehiculelor cu masa >12,5t ( 4 amenzi )

–  funcționarea unei societăți comerciale fără a deține aviz privind orarul de funcționare, emis de Primăria Giurgiu ( 4 amenzi ).

– depozitare materiale provenite din construcții, fără a deține acord de ocupare temporară a domeniului public, emis de Primăria municipiului Giurgiu (3 amenzi).

-expunere de mărfuri pe domeniul public, fără acord de ocupare temporară, emis de Primăria municipiului Giurgiu ( 3 amenzi ).

– alte acte și fapte prevăzute și interzise de lege (39 amenzi).

După cum se constată se înmulțesc cazurile celor care parchează pe spații verzi, evident justificând faptul că nu găsesc spații pentru a-și lăsa mașina.

Și tot în această perioadă au fost preluate un număr de 16 sesizări telefonice, prin Dispeceratul instituției, pentru: alarme la instituțiile de învățământ monitorizate, blocare căi de acces, ocupare abuzivă a locurilor de parcare reședință, deținute prin abonamente, etc.

        În același timp Conducerea Direcției de Poliție îi roagă pe cetățenii municipiului, atunci când dețin deșeuri inerte (provenite din construcții), să apeleze la operatorul local de salubritate ROSAL SA, pentru a evita sancțiunile aplicate de  polițiștii locali, pentru depozitarea în locuri neautorizate.

Odată cu emiterea O.U.G. nr.92/2021, privind regimul deșeurilor, amenzile care pot fi aplicate, sunt foarte mari iar mijlocul de transport în care se transportă aceste deșeuri depozitate ilegal, poate fi confiscat.

 Polițiștii locali solicită cetățenilor  municipiului Giurgiu să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Giurgiu pentru orice fapte care contravin legislației în vigoare, la numerele de telefon: 0246274668 și 0372735331.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
8.5 ° C
8.5 °
8.5 °
65 %
2.3kmh
100 %
sâm
14 °
Dum
19 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
13 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!