Cu câteva zile în urmă deputatul liberal giurgiuvean, Alexandru Andrei anunța o nouă realizare în privința aducțiunii de gaze în unele din localitățile județului Giurgiu.

Locuitorii comunelor Slobozia, Malu și Vedea vor beneficia de rețele de gaze natural, declara deputatul liberal.

Asocierea celor trei comune într-o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), s-a dovedit benefică, proiectul de alimentare cu gaze naturale fiind acum în linie dreaptă, după semnarea contractului de finanțare.

Este un contract de peste 40 de milioane de lei, cea mai mare parte a banilor – 34 de milioane lei – provenind din fonduri europene, mai preciza deputatul Andrei Alexandru.

Așa cum cotidianul nostru anunța, la rândul său, cu câteva zile în urmă, contractul de finanțare pentru proiectul de aducțiune a gazelor naturale a fost semnat vineri, 10 iunie 2022.

Următoarea etapă constă în demararea procedurilor de licitație și execuția lucrărilor, a mai precizat Alexandru Andrei.

 (Jurnal)