Proaspătul Ministru pentru Antreprenoriat şi Turism, Daniel Cadariu, după audierile din comisiile de specialitate reunite, din Parlament, a anunțat că tichetele de vacanţă vor fi emise din nou, în anul 2022.

Ele  vor funcţiona de data aceasta atât pentru salariaţii din sectorul bugetar, dar şi pentru cei din mediul privat, acolo unde agenţii economici vor dori acest lucru. Pentru aceştia din urmă, mare parte din cheltuieli vor fi compensate de la bugetul de stat.

Tot pentru partea de turism, pentru anul 2022 vor fi emise din nou tichetele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei pentru lucrătorii din sectorul bugetar, dar vor funcţiona şi pentru cei din mediul privat. Agenţii economici care doresc să emită aceste tichete de vacanţă vor putea deduce cheltuielile cu aceste sume. În măsura în care în perioada aceasta de aplicare a acestui program de guvernare economia va funcţiona şi încasările la buget vor fi suficient de mari, intenţionăm ca mare parte din aceste cheltuieli să le compensăm către agenţii economici de la bugetul de stat, dar asta ţine strict de mersul economiei”, a spus Cadariu.

Potrivit acestuia, tichetele vor fi acordate de la începutul anului 2022, iar „pentru asta ne vom lupta atunci când se va discuta Legea bugetului, să includem sumele necesare în buget”.

Întrebat dacă aplicabilitatea voucherelor de vacanţă va fi limitată la staţiunile balneo şi la agroturism, Cadariu a răspuns: „Noi, acum, ca minister, trebuie să creăm strategii. Făcând analiza s-a constatat că anumite sectoare din domeniul turismului au rămas în urmă – staţiunile balneo şi turismul din mediul rural. Ţinta principală acolo este. Însă, în măsura în care există cerere, ele trebuie aplicate pentru toţi, pentru că după un an de activitate constaţi că la bugetul statului se întorc mult mai mulţi bani, pentru că ştim foarte bine că se pune în mişcare activitatea din domeniul turismului”.

În ceea ce priveşte voucherele de vacanţă pentru mediul privat, ministrul Turismului a subliniat că doreşte stimularea agenţilor economici  pentru ca aceștia să le ofere aceste vouchere angajaţilor, compensarea tichetelor depinzând de  posibilitatea angajatorilor de a suporta aceste costuri.

(Jurnal)