
FOTO: Iată cum arată patru dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai: Principesa Moștenitoare Margareta, Principesele Elena, Irina și Maria, la Palatul Elisabeta, 2011 (din fotografie lipsește Principesa Sofia)
Șefului Casei Regale, Andrew Popper, a făcut zilele trecute, într-o emisiune TV, precizări legate de testamentul Regelui Mihai.
După moartea Regelui, averea se va împărți, foarte probabil, în mod egal între cele cinci fiice, indiferent de titlul pe care îl au sau nu în Casa Regală.
Foto: Prințesa Sofia
Andrew a mai declarat că Nicolae Medforth-Mills, nepotul fostului suveran, nu va fi inclus nici în testamentul Regelui Mihai, testament care este deja semnat, dar al cărei conținut rămâne, totuși, misterios.
Prin urmare, Nicolae Medforth-Mills va moșteni doar ceea ce mama sa va decide să îi lase, la rândul ei, prin testament. El nu e membru al familiei regale. (…) Proprietăţile vor fi moştenite de cele cinci fiice. (…) Înainte şi după august 2015, nu avea interese patrimoniale. Nu s-au produs schimbări în testament. El nu a fost inclus niciodată în testament. El nu are un interes succesoral în averea Regelui Mihai. Nu a fost în testament înainte, nici acum şi nici nu va fi niciodată. Va moşteni doar în momentul în care mama sa va decide să-i lase o parte din avere. Miza este doar la o acţiune dinastică: dacă poate să aibă sau nu un titlu, sau să fie în linia de succesiune. Au fost decise de Regele Mihai”, a spus Andrew Popper la TVR 1.
Foto – romaniaregală.ro: Fetele Regelui Mihai , în copilăria acestora, undeva departe de România
Averea Regelui Mihai a constituit subiectul multor dezbateri și speculații, însă bunurile Casei Regale au rămas până astăzi un subiect tabu, în timp ce Casa Regală nu a făcut niciodată declarații publice despre banii și averea Regelui.
De precizat că după 2000, Regelui Mihai i s-au restituit multe dintre proprietăţile din România, confiscate de către comunişti.
Nicolae și-a pierdut calitatea de principe și în continuare nu i se permite să îl vadă pe Regele Mihai pe patul de moarte.
(Jurnal)