În perioada 26-29 august 2021, Direcția Generală de Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități – AEDOPS ROMÂNIA a organizat tabăra destinată copiilor proveniţi din familii defavorizate. 

Mihai Căldăraru, un om care se implică şi oferă clipe minunate pentru toate persoanele cu probleme speciale, organizând pertinente evenimente pentru asemenea categorii de copii, având certe calităţi şi de bun psiholog, o persoană pragmatică, a reuşit să organizeze acest eveniment, împotriva faptului că cei care oferă sponsorizări, pentru asemenea educative şi 8necesare acţiuni, au scăzut în mod dramatic, fapt ce impune participarea unui număr mai mic de copii la taberele de creaţie.

A onorat cu prezenţa, la sensibila şi antrenanta activitate, un om care ştie să se muleze pe asemenea situaţii. Copiii au beneficiat şi de binefăcătoarele apei cristaline de pe malul mări, care le-au întărit sistemul imunitar.

Mihai Căldăraru este conştient că fără bunătatea sponsorilor nu se putea face nimic, iar acum când totul s-a întâmplat, iar proiectul a avut succes, le mulţumeşte tuturor celor implicaţi şi bineînţeles societății TONELI HOLDING, care l-a ajutat foarte mult.

 Mihai Căldăraru face un apel de suflet pentru cei cu dare de mână şi cu inima alături de cei care au probleme şi nevoi speciale, să-şi deschidă punga inimii, să devină generoşii sponsori ai viitorului acestor copii.

Copiii cazaţi la Vila Rândunica din Eforie Sud sunt bucuroşi că datorită campaniei umanitare „Dăruiește  Un Pic de Soare, Nu totală Nepăsare”, au avut ocazia unică până acum, de a vedea Marea Neagră şi frumuseţile staţiunii.

Cu toate că din luna septembrie, Mihai Căldăraru va ocupa funcţia de Director General al Direcției Generale de Asistență Socială, Protecția Copilului,  Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități AEDOPS ROMÂNIA acesta promite că nu va da uitării proiectele lui de suflet şi va pune umărul la continuitatea acestora” – informează DGASPC.

(Jurnal)