Subwoofer pasiv sau activ – ce alegem?

0
355

Pasionați de sunet de înaltă calitate și dornici să obținem acel mult dorit efect de bass la boxe, căutăm cele mai bune produse pentru a concepe un sistem de sunet performant. Asupra unui element, însă, ne îndreptăm prea puțin atenția – subwooferele.

Când importanța acestora în ceea ce privește sunetul este conștientizată, apare întrebarea: să achiziționez un subwoofer pasiv sau unul activ. În cele ce urmează vom prezenta succint ce înseamnă subwoofer, care sunt diferențele dintre subwooferii pasivi și cei activi, precum și câteva modele pe care le recomandăm cu drag.

Ce este un subwoofer și care este rolul acestuia?

Un subwoofer este, de fapt, o boxă ce vine în completarea unui sistem audio, fiind specializată în redarea frecvențelor joase, inclusiv a celor foarte joase. Altfel spus, este un echipament conceput pentru a reda bass-ul (boxă ce oferă efectul unui bass profund), fiind întâlnit astfel și sub numele de boxă bass (pasivă sau activă).

De regulă, majoritatea celor ce doresc să simtă altfel muzica sau vor să se bucure cu adevărat de efectele sonore din filme, achiziționează subwooferi activi, cu amplificare dedicată. Acest lucru nu înseamnă însă că o boxă bass pasiv nu va oferi aceeași experiență, ci doar că înainte de a se decide tipul subwooferului este necesară o mai bună informare asupra caracteristicilor fiecărui tip. Cele mai bune și corecte informații se vor obține însă de la un specialist, de aceea recomandăm celor ce doresc să investească în echipamente de sunet performante să apeleze la serviciile de consiliere puse la dispoziție de magazinele de specialitate.

Ce este un subwoofer pasiv? Dar unul activ?

Principala mare diferență dintre un subwoofer pasiv și unul activ este dată de amplificare, în cazul celui din urmă tip aceasta fiind, după cum am menționat și anterior, încorporată. În cazul boxei bass pasiv, amplificarea externă necesită nu doar costuri extra, ci și cunoștințe tehnice privind conectarea corectă a elementelor necesare.

Într-adevăr, în privința prețului, boxele bass pasiv stau foarte bine. Dar ținând cont de faptul că vor fi necesare și alte achiziții, costul total ajunge să nu fie cu mult diferit față de cel rezultat în urma optării pentru varianta cu bass activ.

Nici în privința calității sunetului lucrurile nu stau extrem de diferit. Desigur, ar fi de așteptat ca boxele bass activ, date fiind prețurile mai mari, să conducă la obținerea unui sunet net superior calitativ, însă faptul că vin cu configurație prestabilită poate da bătăi de cap. Cele cu bass pasiv, însă, permit configurarea în mod corespunzător (dar, din nou, sunt necesare anumite cunoștințe pentru a face acest lucru).

La întrebarea ce să alegi dintre cele două tipuri de subwooferi, pasivi sau activi, nu există astfel un răspuns standard. Tu știi cel mai bine care dintre produse răspunde mai corect nevoilor tale.

Boxe bass pasiv și boxe bass activ – recomandări

Există multe modele de boxe bass pasiv și activ ce merită să fie achiziționate, însă acum ne rezumăm doar la câte unul din fiecare tip:

  • Boxă bass pasiv MAG N S15 – este un subwoofer pasiv cu difuzor de 15″ din neodim, recomandat celor care pun preț pe portabilitate. Are o greutate redusă, de 35 de kg, răspuns în frecvențe 40-300 Hz, sensibilitate 97 dB, impedanță 8 Ohm/4 Ohm, o putere nominală de 1200 W și este proiectată pentru a susține seria N de boxe full-range;

  • Boxă bass activ BOSE F1 – este un subwoofer cu o putere de 1000W, cu design compact și facil de transportat. Se remarcă prin cele două difuzoare de 10″, comutator de polaritate pentru NORM și REV, egalizator ce poate fi setat ca high-pass sau full-range, răspuns în frecvențe 40-100 Hz și o greutate de 24,9 kg.

Aceste produse se găsesc la un preț corect pe soundstil.ro, alături de alte modele performante. SoundStil este un brand cunoscut în domeniul său pentru calitatea și varietatea produselor pe care le comercializează, acestea provenind de la companii de renume internațional. De asemenea, recomandăm SoundStil și pentru atenția deosebită pe care o oferă clientului – dacă dorești să achiziționezi un subwoofer pasiv, unul activ, un amplificator audio sau chiar un instrument muzical, echipa lor de profesioniști se va asigura că faci cea mai bună alegere, oferindu-ți toate informațiile de care ai nevoie.