- Inspectoratul Școlar Județean – partener într-un proiect de peste 4 milioane de euro
Imediat după începerea școlii, mai mulți reprezentanți ai Universității de Educație Fizică și Sport din București, precum și ai Norvegian School of Sport Sciences, au fost prezenți la Giurgiu, în cadrul unor întâlniri cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, precum și ai mai multor școli din municipiu.
Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului ”INTEGRARE EDUCAȚIONALĂ ȘI SOCIALĂ SUSTENABILĂ PRIN ACTIVITĂȚI SPORTIVE”, proiect ce beneficiază de un grant în valoare de 4 450 000 euro, oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE și Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Obiectivul proiectului este, după cum precizau reprezentanții ISJ Giurgiu, acela de a facilita integrarea educațională și socială a unui număr de 2600 de copii aflați în risc de excluziune, selectați din cele 8 regiuni de dezvoltare ale tării, prin activități bazate pe sport. În ceea ce privește grupul țintă secundar, acesta este structurat astfel: 760 de experți care lucrează în mod direct cu grupul țintă principal, 800 de părinți selectați din rândul părinților copiilor din grupul țintă principal.
Evenimentul de deschidere a avut loc luni, 9 septembrie 2019, la ora 15.00, în Sala de Marmură din incinta Universității de Educație fizică și sport București, iar prima vizită din cadrul proiectului a avut loc la Giurgiu , marti, 10 septembrie, la Școala Gimnazială Nr.5 Giurgiu și Școala Gimnazială ,,Mircea cel Bătrân” Giurgiu.
„Am avut o întâlnire la sediul Inspectoratului Școlar, cu coordonatorii proiectului ”INTEGRARE EDUCAȚIONALĂ ȘI SOCIALĂ SUSTENABILĂ PRIN ACTIVITĂȚI SPORTIVE”, proiect al Universității de Educație Fizică și Sport București, în parteneriat cu Norvegian School of Sport Sciences.
La acest proiect, din Giurgiu, participă Școala Gimnazială nr.5 și Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân”.
Au participat părinți, profesori și inspectori școlari.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 4.450.000 de euro și se adresează unui număr de 2.600 de copii aflați în risc de excluziune, selectați din cele opt regiuni de dezvoltare.”, declara, pentru „Jurnal giurgiuvean”, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, Mirela Delea.
Cei 2600 de copii din grupul țintă provin din minimum 32 de școli distribuite în 24 de județe.
Despre proiect în sine, inspectorul școlar general Mirela Delea ne spunea:
„Proiectul va realiza o analiză în profunzime a mecanismelor de excluziune socială pentru comunitățile participante, impactul sportului și activității de educație fizică în prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și în integrarea socială, principalele obstacole în procesul de integrare socială. De asemenea, se urmărește dezvoltarea de metodologii specifice – patru la număr – pentru incluziunea socială și educațională și pentru creșterea participării la actul educațional”.
Activitățile proiectului vor viza, în principal, evaluarea statutului copiilor aflați în risc de excluziune, pentru o selecție corectă a activităților ce li se potrivesc, educație non-formală, ateliere de lucru, campanii de comunicare structurată, consiliere pe grup și campanii de conștientizare, precum și implementarea unei caravane ce va cuprinde și alte localități din regiunile de derulare a proiectului.
(Jurnal)