
Reprezentanții ucraineni și americani s-au întâlnit marți, la Jeddah, în Arabia Sauidită, pentru a găsi o cale de a pune capăt războiului cu Rusia, la scurt timp după ce ucrainenii au lansat, în toiul nopții, cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei de la începutul războiului.
Cu toții eram curioși să vedem cum se va desfășura această întâlnire după recentul incident din biroul oval care inflamase extrem de tare relațiile dintre Ucraina și Statele Unite.
Dar hai să vedem care a fost Declarația comună privind întâlnirea dintre oficialii Statelor Unite și cei ai Ucrainei și ce prevede ea…
În primul rând ea prevede disponibilitatea Ucrainei de a institui un armistițiu temporar de 30 de zile și reluarea schimbului de informații cu SUA. În rândurile de mai jos vă redăm textul integral:
„Următorul text a fost emis de guvernele Statelor Unite ale Americii și Ucrainei.
Astăzi, la Jeddah, Arabia Saudită – sub ospitalitatea generoasă a Prințului Moștenitor Mohammed bin Salman – Statele Unite și Ucraina au făcut pași importanți către restabilirea unei păci durabile pentru Ucraina.
Reprezentanții ambelor națiuni au lăudat curajul poporului ucrainean în apărarea națiunii lor și au convenit că acum este momentul potrivit pentru a începe un proces către o pace de durată.
Delegația ucraineană și-a exprimat recunoștința profundă față de președintele Trump, Congresul SUA și poporul american pentru că au făcut posibil progresul semnificativ către pace.
Ucraina și-a exprimat disponibilitatea de a accepta propunerea SUA de a institui un armistițiu imediat și interimar de 30 de zile, care poate fi prelungit prin acordul reciproc al părților și care este condiționat de acceptarea și implementarea simultană de către Federația Rusă.
Statele Unite vor comunica Rusiei că reciprocitatea rusă este cheia pentru obținerea păcii. Statele Unite vor ridica imediat pauza impusă asupra schimbului de informații și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina.
Delegațiile au discutat, de asemenea, despre importanța eforturilor de ajutor umanitar ca parte a procesului de pace, în special pe durata armistițiului menționat mai sus, inclusiv schimbul de prizonieri de război, eliberarea deținuților civili și revenirea copiilor ucraineni transferați forțat.
Ambele delegații au convenit să-și desemneze echipele de negociere și să înceapă imediat negocierile pentru o pace durabilă, care să asigure securitatea pe termen lung a Ucrainei. Statele Unite s-au angajat să discute aceste propuneri specifice cu reprezentanții Rusiei. Delegația ucraineană a reiterat că partenerii europeni trebuie să fie implicați în procesul de pace.
În cele din urmă, președinții ambelor țări au convenit să finalizeze cât mai curând posibil un acord cuprinzător pentru dezvoltarea resurselor minerale critice ale Ucrainei, cu scopul de a extinde economia Ucrainei și de a-i garanta prosperitatea și securitatea pe termen lung.
La final, cele două părți au emis „o declarație comună în care se precizează că Ucraina este dispusă să accepte propunerea SUA pentru un armistițiu imediat și provizoriu de 30 de zile, care ar putea fi prelungit prin acord reciproc, sub rezerva acceptării și implementării de către Rusia”.
Dincolo de acest armistițiu să-i zicem, Donald Trump, și-a manifestat din nou spiritul de om de afaceri reamintind liderului ucrainean despre acordul pentru dezvoltarea resurselor minerale critice ale Ucrainei.
Acordul prevede dezvoltarea comună a resurselor minerale ale țării printr -un „fond de investiții de reconstrucție”. De data asta acordul este mult mai puțin oneros decât propunerea inițială a Washingtonului.
Referința inițială privind suma de 500 miliarde de dolari a veniturilor din extracția minerală a fost abandonată. În ciuda acestui acord nu există însă nicio garanție a SUA de securitate acordată Ucrainei, în schimbul partajării profiturilor din resursele sale naturale.
Fondul va trebui investit în reconstrucția și dezvoltarea economică a Ucrainei, în toate sectoarele, nu doar în ceea ce privește resursele naturale.
Imediat după semnaraea acestui acord, prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat că acum depinde de Rusia să pună capăt luptelor. „Suntem pregătiți să contribuim la încheierea acestui război într-un mod just și durabil, care să permită Ucrainei să se bucure de libertate”, a mai spus el.