„Strategia UE „De la fermă la consumator” va sta la baza unei serii de inițiative și propuneri legislative. În comisiile pentru agricultură (AGRI) și mediu (ENVI), am lucrat la un raport prin care transmitem Comisiei Europene recomandările Parlamentului European pe acest subiect.

Cele 25 de amendamente pe care le-am propus au fost incluse în compromisurile principalelor partide politice din Parlamentul European. Votul în comisiile ENVI-AGRI va avea loc vineri, 10 Septembrie.
1. Am solicitat Comisiei Europene să se asigure că obiectivele de reducere a pesticidelor, îngrășămintelor și antibioticelor sunt stabilite la nivelul întregii UE. Am propus ca statele membre să contribuie la aceste obiective ținând seama de punctele lor de plecare diferite și de circumstanțele naționale.
2. Am cerut ca planurile strategice naționale din cadrul politicii agricole comune (PAC) să asigure sprijin financiar pentru a promova noi modele de afaceri sustenabile. Mă refer aici la încurajarea lanțurilor scurte de aprovizionare și a producției locale de alimente de calitate.
3. Am lansat un apel către Comisie și statele membre să asigure respectarea cu strictețe a Directivei (UE) 2019/633 privind practicile comerciale neloiale. Combatem astfel eventualul dublu standard de calitate al produselor alimentare (prin inspecții comerciale, monitorizare, cercetare, coordonare la nivel european și sancțiuni);
4. Am propus consolidarea schimbului de expertiză și de bune practici între statele membre și stimularea inovării pentru a răspunde provocărilor tot mai numeroase din sectorul agroalimentar;
5. Am solicitat înființarea un sistem armonizat la nivelul UE de etichetare nutrițională pe partea frontală a ambalajului care să sprijine consumatorii să facă alegeri alimentare mai sănătoase;
6. Am evidențiat importanța campaniilor de educare privind alimentația sănătoasă, a unor regimuri alimentare echilibrate și a unui stil de viață activ. Am propus promovarea unui consum mai mare de fructe și legume cu scopul de a reduce rata obezității și a afecțiunilor cardiovasculare.
7. Am invitat Comisia să identifice barierele legislative și tehnice care ar putea împiedica atingerea obiectivului de reducere a deșeurilor alimentare în Uniune cu 30% până în 2025 și cu 50% până în 2030, comparativ cu nivelurile de referință din 2014.
Lansată în luna mai 2020, Strategia „De la fermă la consumator”, constituie una dintre acțiunile-cheie din cadrul Pactului verde european. Ea are în vedere evoluția sistemului alimentar european către un model durabil și va contribui la îndeplinirea obiectivului Uniunii de realizare a neutralității climatice până în 2050.

Strategia reafirmă securitatea și siguranța alimentară drept priorități și are ca obiective principale:

-asigurarea unei oferte de produse alimentare suficiente, nutritive și accesibile ca preț;

-reducerea la jumătate a utilizării pesticidelor, a îngrășămintelor și a vânzării de antimicrobiene;

-creșterea suprafețelor de teren destinate agriculturii ecologice;

-promovarea unui consum alimentar și a unor diete sănătoase;

-reducerea pierderilor și a risipei de alimente;

-combaterea fraudei alimentare de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente;

-îmbunătățirea bunăstării animalelor” – transmite europarlamentarul PNL, Dan MOTREANU.

(Dan MOTREANU – Europarlamentar PNL)