
Șapte incendii de vegetație uscată și miriște au avut loc, ieri, în județul Giurgiu: Drumul Amurgului și șoseaua Bălănoaiei, din municipiu, Valter Mărăcineanu, Gostinari, Putineiu, Stănești și Prundu sunt zonele în care s-au produs aceste incendii.
„Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, Gărzilor de Intervenție Mihăilești și Colibași, Punctului de Lucru Greaca, cu nouă autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Incendierea vegetației uscate este INTERZISĂ!
Pentru că poate pune în pericol viața oamenilor, poate distruge habitatul unor animale, poate afecta gospodăriile, locuințele, rețelele de electricitate, pădurile sau culturile agricole. Vântul contribuie la propagarea flăcărilor, iar dacă incendiile se manifestă aproape de locuințe, pericolul este și mai mare.