Play-out-ul din această ediție de campionat este unul prețios, asezonat cu echipe de calibru, echilibrat în esență, neputință tehnică, pe alocuri, precară, pregătire fizică și tactică deseori lipsită de orice raționament fotbalistic.

În afară de o câștigătoare a Cupei și a Supercupei realizate în urmă cu puțin timp de F.C. Voluntari, avem două foste campioane, Astra și Viitorul, dar mai ales avem pe Dinamo, încurcată în propria neputință și dezorganizare. Pornind de la meniul servit  la cantina clubului și până la nivelul conducerii administrative și băncii tehnice, aceste echipe au devenit etalonul nereușitelor în fotbalul românesc din liga 1, și mai ales un exemplu de indolență și neputință.

Despre Astra Giurgiu nu putem vorbi pentru că, de bine de rău, este echipa noastră, însă despre Dinamo București s-a spus și
s-a scris deja cât pentru un roman de aventuri, încheiat tragic. Despre Viitorul Constanța toți au evitat să sublinieze în scris declinul și decăderea fostei campioane a României, jenați parcă de rușinea regelui Hagi, căzut în dizgrația propriei filozofii de organizare a echipei sale.

De la momentul când a devenit campioană, Viitorul a cuantificat, an de an, un catalog de vânzări de jucători, cu care si-a justificat afacerea, și totodată eliberarea de sub contract (contra-cost, bineînțeles!), a unei liote de jucători, atât în țară cât și în străinătate.

Banii obținuți la acest adevărat iarmaroc, au ținut o vreme echipa pe linia de plutire, iar rezultatele, unele îndoielnice, au menținut Viitorul în liga I, în zona vizibilă asigurându-i o vreme vânzări valoroase .

Una este însă să vinzi castraveți la marginea satului, pe marginea drumului, și alta este sa-ți dea voie primarul să-i vinzi pe banca din fața Primăriei sau în fața magazinului „La doi pași”, din centrul comunei.

Filosofia pe care Hagi a construit o echipă frumoasă, spectaculoasă în jocul prestat, a devenit un lux permis, dar neatribuit. În loc să promoveze în continuare tineri și foarte tineri la prima echipă, Regele, nerăbdător și influențat negativ, a „upgradat” jocul echipei cu jucători respinși de alții și reevaluați.

Așa au ajuns ”de viitor”, jucători precum: Jo, Grădinaru, Tsoumou, Matei sau Cojocaru. Și uite așa, echipa a ajuns, inevitabil, la retrogradare. Jocul echipei este execrabil, și până și numele echipei sună în dezacord cu rezultatele: Viitorul!

Sună dezacordat și fără sens, acum existând riscul ca echipa să de evolueze  la matineu, fără cotă și fără publicitate, ceea ce ar reprezenta finalul unui proiect frumos.

In caz de salvare de la retrogradare, Viitorul poate renunța la tinerețea unor jucători  combinată cu experiența conferită de  bătrânețea altora, atacând în acest fel liga 1, surprinzând în acest mod cu prospețime, o altă identitate și mai ales cu spectacolul promis de însăși numele echipei.

Iată circumstanțe și ce o pot salva, controlând în continuare itinerariul acestei tranziții: de la tinerețe fără bătrânețe, la tinerețe scăpată de bătrânețe!

(Iulian IVAN)