ANPC a anunțat că a sancționat eMAG cu amendă contravențională de 50.000 de lei, după ce a constatat o serie de abateri legate de data de început a promoțiilor. Așa cum am mai scris deja, anul acesta mai mult de zece retail-eri au fost amendați de ANPC pentru nereguli descoperite în campaniile de Black Friday, în special legate de prețuri.

eMAG a anunțat sâmbătă că a vânzări record de 609 milioane lei în ziua de Black Friday. 

Comandamentul Special Black Friday – structura creată în premieră, în acest an de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – a controlat platforma operatorului economic Dante Internațional SA (www.emag.ro), după aceeași metodă, prin accesarea site-ului, pentru verificarea respectării prevederilor legale la comerțul online (reduceri, promoții).

Comisarii ANPC au constatat următoarele abateri:

1. Pe pagina de prezentare a produselor, lângă prețul de referință (“prețul tăiat“) la care se aplică reducerea, prin apropierea cursorului mouse-ului de litera (i) apare mesajul: “Prețul tăiat este cel mai mic preț la care a fost vândut produsul în ultimele 30 de zile“, neexistând nicio altă informație care să prezinte durata promoției (reducerii), respectiv data de început a acesteia.

2. Din analiza documentației prezentate de operatorul economic privind evoluția prețurilor, în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de aplicarea reducerii, pentru produsele verificate, coroborat cu constatările de mai sus, a rezultat faptul că omiterea informației privind data aplicării reducerii este de natură să creeze confuzie și dificultate în verificarea celui mai mic preț la care sunt vândute produsele, în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de aplicarea reducerii.

Ca atare, operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 50 000 lei.

De asemenea, comisarii ANPC au propus dispunerea măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte a operatorului economic.

Aspectele sesizate de ANPC privind afișarea perioadei campaniei au fost rezolvate prompt, iar clienții nu au fost afectați. Am pus la dispoziția autorităților în mod transparent informațiile necesare privind organizarea campaniilor promoționale la eMAG.

De asemenea, ANPC a verificat zeci de prețuri din cadrul campaniei Black Friday dar și din alte promoții și nu a constatat nicio abatere privind aplicarea reducerii conform legii, la cel mai mic preț din ultimele 30 de zile.

eMAG a transmis că aspectele sesizate de ANPC privind afișarea perioadei campaniei au fost rezolvate prompt, iar clienții nu au fost afectați.

(Jurnal)