După ce, o perioadă, cearta pentru „paternitatea” asupra Zonei Libere Giurgiu s-a purtat între Consiliul Local şi cel Judeţean, cu arbitraj din partea Instituţiei Prefectului, se pare că apele încep să se liniştească.
Prezent într-o conferinţă de presă susţinută de conducerea Zonei Libere, cu ocazia demarării etapei a doua – construcţia – din cadrul proiectului „Portul Verde şi de Înaltă Performanţă Giurgiu”, primarul Nicolae Barbu a anunţat că este posibil ca, în scurt timp, să se tranşeze litigiul cu privire la Zona Liberă.
„Zilele trecute am purtat o discuţie cu domnul Marian Mina vis-a-vis de accesarea de fonduri europene pentru realizarea unui incubator de afaceri care să funcţioneze în Zona Liberă. Zona deţine o serie de suprafeţe cu utilităţi, cu oportunităţi pentru dezvoltarea proiectelor. Din păcate, ne-am pripit cu litigiile anul trecut, astfel încât acum nu se mai poate accesa nicio investiţie. Sperăm totuşi ca, până în toamnă, să se rezolve situaţia, să ajungem la un moment zero, de la care să putem începe dezvoltarea Zonei”, a mai declarat primarul Nicolae Barbu.
(Jurnal)