Prima zi a noului an școlar a venit cu o veste importantă pentru sute de elevi din județul Giurgiu. Ultimele microbuze școlare electrice destinate unor comunități din județ au fost livrate chiar la începutul anului școlar, oferind copiilor condiții mai sigure, moderne și nepoluante de transport. Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, a anunțat că noile vehicule vor ajunge în Comana, Herăști, Mihai Bravu, Izvoarele și Grădinari.
„Am reușit ca în prima zi a anului școlar să livrăm ultimele microbuze școlare, achiziționate prin Administrația Fondului pentru Mediu, full electric, dotate la standarde europene”, a declarat Toma Petcu.
Potrivit președintelui CJ Giurgiu, investiția nu înseamnă doar un transport mai confortabil pentru elevi, ci și un pas important către un transport școlar mai sigur și mai prietenos cu mediul.

Localitățile din județ au ajuns la 30 de microbuze electrice
Președintele CJ, Toma Petcu preciza că prin noile livrări, programul de modernizare a transportului școlar a ajuns la aproximativ 30 de microbuze electrice, care acoperă 30 de localități din județ. Consiliul Județean intenționează însă să continue programul, astfel încât nicio comunitate care are nevoie de un astfel de mijloc de transport să nu rămână neacoperită.
„Dorim să avem o evidență a localităților care mai au nevoie de aceste microbuze pentru a acoperi numărul de elevi… Vom face încă un program, de data aceasta din fondurile Consiliului Județean, pentru a acoperi tot județul”, a mai precizat Toma Petcu.
Președintele CJ a subliniat că direcția pentru viitor este clară: administrația județeană va încerca să atragă noi surse de finanțare pentru achiziționarea de microbuze electrice, astfel încât transportul elevilor să fie modernizat în întreg județul.


Datele publice arată că, în ultimii ani, Consiliul Județean Giurgiu a derulat investiții importante pentru transportul școlar, inclusiv prin achiziția de microbuze electrice și hibride.
O investiție în siguranța copiilor
Pentru elevii din mediul rural, un microbuz școlar nu este doar un mijloc de transport. În multe cazuri, este legătura zilnică dintre sat și școală, dintre casă și educație.
Microbuzele electrice înseamnă, în același timp, reducerea poluării și costuri de exploatare mai mici, dar și condiții de transport adaptate cerințelor actuale.
„Microbuze ce vor oferi condiții de transport pentru ca actul medical în aceste localități, ce au nevoie de un transport mai sigur și de calitate, să se va facă în condiții foarte bune” – a mai menționat Toma Petcu
Programul se înscrie în direcția de modernizare a transportului nepoluant pentru comunitățile din județ, proiectele de acest tip fiind finanțate inclusiv prin PNRR și alte programe de investiții.
„Actul de educație este în atenția tuturor”
La momentul livrării noilor microbuze, Toma Petcu a evidențiat și colaborarea dintre administrația județeană, Prefectură și parlamentarii de Giurgiu.
Președintele CJ i-a mulțumit echipei implicate în implementarea proiectului și deputatului Andrei Alexandru, despre care a spus că, în calitatea sa de vicepreședinte al Comisiei de Mediu, s-a implicat pentru ca finanțarea necesară microbuzelor electrice să fie obținută.
„Mă bucur că alături de mine este și domnul prefect, căci actul de educație este în atenția și a Prefecturii, și a Consiliului Județean, și a parlamentarilor noștri, astfel încât să oferim condiții de educație mai bună tuturor copiilor din județ”, a mai declarat Toma Petcu. Evident că la acest moment deosebit au participat și primarii celor 5 localități, noii beneficiari ai celor 5 microbuze electrice.


Astfel, pentru elevii din Comana, Herăști, Mihai Bravu, Izvoarele și Grădinari, ce au primit microbuzele electrice, prima zi de școală din acest an a venit nu doar cu emoția reîntâlnirii cu profesorii și colegii, ci și cu promisiunea unui drum spre școală făcut mai sigur, mai confortabil și mai curat.



