luni, mai 19, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Să ne cunoaştem consilierii. Consilierul local Lucian NEACŞU (PSD)

Să ne cunoaştem consilierii. Consilierul local Lucian NEACŞU (PSD)

1

dsc02566Reporter: În debutul dialogului nostru, am dori să ne precizaţi câteva date biografice despre dumneavoastră.

Lucian Neacşu: M-am născut la data de 22.10.1956, în comuna Plopu din judeţul Prahova. Sunt căsătorit din anul 1985 şi am doi copii – un băiat de 36 de ani şi o fată de 27 de ani. 

Rep: În continuare, referitor la activitatea şi realizările dumneavoastră profesionale de până acum, ce ne puteţi spune?

L. N: După absolvirea Şcolii Gimnaziale din oraşul Râmnicu-Sărat, unde părinţii mei se mutaseră între timp, după naşterea mea, am urmat, timp de trei ani, cursurile Şcolii Profesionale denumite Grupul Şcolar Combinatul Siderurgic Galaţi, care era la mare ”căutare” la vreme aceea. Am lucrat apoi 6 ani ca prelucrător prin aşchiere în cadrul Combinatului. În paralel, în cadrul aceluiaşi Grup Şcolar, am urmat cursurile Liceului Industrial Metalurgic. În anul 1979, când lucram la Combinat, mi-a fost spartă locuinţa ce îmi fusese dată ca locuinţă de serviciu, iar organele de poliţie mi-au spus că nu se ştie dacă va fi prins făptaşul, iar bunurile, în mod sigur, nu le voi mai recupera. Chiar în ziua aceea, când am ieşit din sediul Poliţiei Municipale Galaţi, mi-a atras atenţia un afiş pe care scria că se caută tineri cu vârsta de până în 25 de ani, care doresc să se înscrie în vederea susţinerii examenului la Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti (actuala Academie de Poliţie). Aşa m-am decis să mă înscriu la această Şcoală. Am trecut de toate probele ce se cereau, iar în toamna anului 1979 am început cursurile. Doi ani am studiat Poliţie Generală, iar în anul trei m-am specializat pe Poliţia de Frontieră, deoarece mi s-a părut mai ”elegantă”, implicând mult mai puţină violenţă. După finalizarea studiilor, în anul 1982 am cerut, aşa cum se proceda pe vremea aceea, repartiţie în Galaţi, Buzău sau Bucureşti. Am primit însă această repartiţie în Giurgiu, deoarece aici era mare nevoie de ofiţeri şi de subofiţeri. Era pentru prima dată când păşeam în Giurgiu, iar prima impresie nu a fost deloc plăcută, deoarece aici am întâlnit foarte mulţi câini, persoane de etnie romă şi biciclişti. La început, nu credeam că voi rămâne în Giurgiu. Treptat însă, am început să mă obişnuiesc, îmi plăcea meseria pe care o practicam, iar aici mi-am întemeiat şi familia. Am lucrat, aşadar, în cadrul Poliţiei de Frontieră timp de 24 de ani, având diferite funcţii, printre care cea de şef de birou combatere droguri, coordonând această activitate în mai multe judeţe. La 1 ianuarie 2007, am ieşit la pensie cu grad de colonel. De asemenea, în perioada 1992 – 1995 , în cadrul Academiei de Poliţie din Bucureşti, am urmat cursurile Facultăţii de Drept, apoi un curs postuniversitar cu specializarea în drept penal.

 Rep: În ceea ce priveşte activitatea politică, în primul rând, când aţi ”cochetat” prima dată cu acest domeniu şi ce v-a determinat să pătrundeţi în el?

L. N: Avându-l coleg de serviciu pe Marian Măroiu, care era pe vremea aceea şef al Organizaţiei Municipale a PSD Giurgiu şi de câte ori mă întâlneam cu el, îmi propunea să mă înscriu în partid. La data de 17 februarie 2007, proaspăt pensionar fiind, am decis să fac acest pas şi am rămas aici până în ziua de azi. În 2011, mă cunoşteam deja cu actualul primar, Nicolae Brabu, care atunci era consilier local, iar acesta mi-a propus să-l ajut în campania electorală ce urma să vină şi pe care urma să o câştige. Am fost de acord şi de atunci sunt unul dintre apropiaţii dânsului.

 De-a lungul timpului, în cadrul partidului, am fost coordonator de cartier, iar în prezent ocup funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale şi pe cea de consilier local. Ce m-a determinat să accept să intru în politică? După cum vă spuneam, fiind proaspăt ieşit la pensie, aveam nevoie de o ocupaţie, plus că dintotdeauna am fost atras de doctrina social-democrată, care are în centru bunăstarea omului de mijloc, eu, la rându-mi, provenind dintr-o astfel de familie.

Rep: De curând, aţi devenit consilier în cadrul Consiliului Local Giurgiu. Ce aşteptări aveţi şi ce vă propuneţi să realizaţi în această calitate?

L. N: Mi s-a propus să ocup mai multe funcţii în aparatul Primăriei, dar am ales să fie consilier local, deoarece este un loc unde vin cu drag. Mă preocupă activitatea administrativă şi mi-aş dori ca prin proiectele votate şi puse în practică, concetăţenii noştri să beneficieze de toate resursele financiare pe care Primăria şi instituţiile Primăriei le deţin, astfel încât traiul lor de zi cu zi să se îmbunătăţească. Îmi doresc spre exemplu, ca toţi giurgiuvenii să beneficieze de toate utilităţile necesare unui trai decent. De asemenea, pe această cale doresc să le transmit acestora multă sănătate, sărbători fericite şi îi aşteptăm la vot, pentru ca proiectele începute în mandatul trecut de domnul primar să fie finalizate, lucru care este posibil numai dacă vom avea numărul necesar de parlamentari care vor pune umărul la aducerea de noi investitori, şi de surse financiare necesare materializării acestor proiecte.

 Rep: Unde vă vedeţi peste 5 ani?

L. N: Mă văd în continuare activând în sfera politicii, poate tot în această poziţie de consilier local sau într-o altă funcţie administrativă.

 Rep: De asemenea, am dori să vă cunoaştem şi în calitate de om, cu calităţi şi defecte, cu împliniri şi dezamăgiri… Cum v-aţi autocaracteriza în câteva cuvinte? Care este cea mai mare împlinire a dumneavoastră? Dacă ar fi să vă doriţi ceva mai mult, pe orice plan sau aspect al vieţii, care ar fi acel lucru?

L. N: Fiind născut în zodia Balanţă, consider că sunt o persoană echilibrată. De asemenea, consider că sunt omul acţiunilor – îmi plac faptele, nu vorbele prea multe – şi sunt oricând la dispoziţia semenilor mei pentru a-i ajuta în orice problemă ar avea aceştia. Cea mai mare împlinire a mea este familia, în primul rând copiii, de care sunt foarte mândru. Sunt uneori trist deoarece constat că timpul trece prea repede şi parcă nu apucăm să facem tot ceea ce ne-am propus pe lumea asta.

Rep: Nu în ultimul rând, pentru a ”definitiva” conturarea imaginii de ansamblu despre dumneavoastră, ne puteţi vorbi despre hobby-urile pe care le aveţi? 

L. N: Sunt pasionat de lectură, de muzica simfonică, îmi plac călătoriile, de aceea, atunci când am avut ocazia, am vizitat diferite ţări din Europa şi am rămas profund impresionat în special de Grecia, de cultura greacă, dar şi de oamenii de acolo, care ştiu să pună în valoare orice are legătură cu istoria şi cultura lor.

 ( Nicolau Teodora)

 

1 COMENTARIU

  1. servus domnule colonel….ma bucur sa te vad si sa aud atatea despre tine …marturisesc sincer ca despre multe din cele relatate –probabil ca o biografie – habar nu aveam …m-as fi bucurat si maimult daca ai fi scris sau fi facut referire si la fostul nostru coleg Misu ,cu care desigur ai lucrat ani buni si despre Mihai-Misu -Garbau despre care am auzit ca are probleme mi-a relatat un ofiter dinIGPFR cara avenit in control la mine la Aeroport ul din Arad unde am fost sef de punct de frontiera….despre Giurgiu am reusit si eu sa-l vad prin 1985 daca iti mai amintesti cand am avut acea detasare…si am fost cazt la campingul acela plin de tantzari…orasul ce-i drept nu m-a atras nici pe mine .la urma urmi veneam din vest….dar mi-au placut toti cei care lucrau inacel mare punct de frontiera..ati fost un colectiv cu totul deosebit…apoi dupa 90 lucrurile s-au deteriorat rau de tot…marile retele de traficanti intrau pe la voi si..incercau sa iasa pe la noi…prinnpunctele aradene…la Giurgiu s-au petrcut multe lucruri noi ,fara indoiala si poate unele de calitate….acum ca esti in politica ce sa spun sper sa te implici si a-i ajuti cat poti mai bine pe cei din organizatia acelui partid din care faci parte….daca vei mai avea timp cumva vreau sa-ti spun ca mai toti fostii colegi au pagina pe facebooc…poate iei tu initiativa si-i unesti pe toti….si Gore Zamfiroiu are si Mereutza si Srintzu si char si fostul sef de clasa Nicu Serban ..vezi ca s-a schimbat cam mult…s-a ingrasat si a albir-din pacate i-a murit baiatul…apoi sa stii ca Szilaghi er potrivit lui Gore angajat ca sef de tura pe un aeroport din New-York….despre mine ce sa-ti spun…am iesit la pensie la un an dupa tine dupa ce ma transferasem la Scoala de agenti de politie din Timisora si dupa cateva luni de predare la Academie -fosta scoala de ofiteri…..in rest sper sa reusim sa ne mai vedem…mult succes domnule colonel si numai bine iti doresc tie si alor tai .Daca ai timp sa stii ca am si eu pagina pe facebooc….oricand voi fi acolo pentru tine .Succes ,sanatate si numai bine Lucian !Salutari si sarutari de maini distinsei tale sotii !

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
80 %
4.6kmh
55 %
lun
23 °
mar
22 °
mie
23 °
J
26 °
vin
26 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com