AcasăActualitateS-a schimbat ...schimbarea! Guvernul renunță la intenția de a interzice cumulul pensie-salariu...

S-a schimbat …schimbarea! Guvernul renunță la intenția de a interzice cumulul pensie-salariu la stat!

Guvernul a renunțat la interzicerea cumulului pensie-salariu la stat. Profesorii și medicii sunt  principalii beneficiari.

Intenția de a interzice cumulul pensiei cu salariul la stat ar fi fost o măsură care ar fi afectat domenii deja fragile, precum educația și sănătatea, potrivit news.ro.

Decizia vine după ce în noiembrie 2023, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea cumulul, însă surse politice susțin că renunțarea de acum nu are legătură directă cu acea hotărâre, ci cu nevoia de personal în sectoarele cheie.

Astfel, pensionarii care activează în sistemul public, inclusiv cei cu pensii speciale sau militare, pot continua să muncească până la 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului, dacă solicită suspendarea pensiei pe perioada activității.

Profesorii și medicii sunt printre cei mai avantajați de măsura menținerii cumulului, în condițiile în care deficitul de cadre rămâne una dintre cele mai mari probleme din sistem.

Sursa: Profit.ro

foto: Kana D

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie ușoară
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
93%
2m/s
100%
mar
11 °
mie
14 °
J
17 °
vin
16 °
S
13 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!