După scandalul iscat între Biserică și autorități cu ocazia pelerinajului la Sfânta Parascheva, neamul românesc pare că  s-a lăsat infectat de virusul pelerinajelor  la sfintele moaște ale tuturor sfinților…

Așa se face că mulți  dintre cei care se călcau, până mai ieri, în picioare, pe lespedele de la intrarea bisericilor, s-au înțeles în cele din urmă  cu reprezentanții autorităților să îi lase să pupe raclele cu fragmente din  rămășițele unor sfinți declarați făcători de minuni.

Și uite așa  după sfânta Parascheva a urmat pelerinajul de  Sf. Dumitru, sub ochiul vigilent al  jandarmilor și polițiștilor prezenți în jurul lăcașurilor de cult , ca în zi de alegeri.

A urmat pelerinajul   la moaștele Sfântului Nectarie, făcătorul de minuni, apoi la moaștele  Sfântului  Mina  și nu în ultimul rând la cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur , mult prea pomenit în Sfânta Scriptură.

Și pentru că suntem doar cu puțin timp  înaintea  pelerinajului la moaștele Sfântului Andrei, la sfârșitul acestei luni, ne-am putea pune întrebarea , ca niște oameni raționali ce suntem dacă oare atingerea unei racle cu moaște sfinte, poate fi mai puternică și mai vindecătoare decât credința și rugile noastre sincere către  sfinții părinți,  zi de zi, în intimitatea căminului nostru, alături de cei dragi nouă?

Preotul  Gheorghe Calciu , în lucrarea sa ”7 cuvinte pentru tineri”scrie : ”Când surâzi unui întristat, când ajuți un bătrân să pășească mai ușor, când dai pomană săracului și-l vizitezi pe bolnav, când rostești:”Doamne ajută-mă!” , ești în Biserica lui Hristos. Când ești bun și îngăduitor, când nu te superi pe fratele tău, chiar dacă acesta ți-a rănit sensibilitatea, când zici ”Doamne iartă-i !”, ești în Biserica lui Hristos…

Nu credeți că respectând toate cele de mai sus poate fi  cu mult mai simplu, mai vindecător decât un pelerinaj, în plină Pandemie, la  o raclă cu sfinte moaște…?

Așa cum scriam recent  moartea lui Amfilohije Radovic, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Muntenegru , care a ignorat permanent măsurile de protecție contra Covid, a avut drept cauză infectarea cu Coronavirus.  Deunăzi decesul Prea Fericitului  Irineu, Patriarhul Bisericii din Serbia, care , ca și  în cazul mitropolitului , nu purta niciodată la slujbe mască, a avut aceeași cauză: CORONAVIRUSUL!  

Și în sfârșit , moartea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei, ce a întristat  mii și milioane de români creștini, din păcate nici ea nu a reușit să îi convingă  pe unii slujitori ai Bisericii, precum IPS Teodosie , Arhiepiscopul Tomisului, că în niciun caz  legile Bisericii nu sunt mai presus de Legile  unui stat de drept, lucru care , așa cum  am văzut cu toții în istoria popoarelor lumii, au condus – de cele mai multe ori – la acte de o cruzime fără seamăn. 

Și atunci mă întreb: oare moartea acestor înalți prelați nu  trebuie luată ca o lecție pe care Dumnezeu ne-a dat-o tocmai pentru a o învăța și a respecta regulile ce nu ne pun în pericol viața , ce nu atrag odată cu ele anumite riscuri?

Cu sinceritate, îmi repugnă de pe acum spectacolul grotesc ce urmează a se  desfășura peste câteva zile , când  mare parte dintre creștinii sosiți  la locul sfânt, vor aduce cu ei sticle cu apă, haine și rufărie intimă, fotografii ale rudelor apropiate, batiste, prosoape , basmale, alifii , medicamente  și tot ce se poate impregna cu duhul miraculos al sfântului Andrei, emanat din prea sfintele sale moaște.  Mă îndoiesc însă că oricare dintre acești sfinți, cinstiți de lumea creștină,  ar fi fericit să vadă cum o serie de persoane  își freacă lenjeria personală, pe racla în care îi sunt așezate rămășițele pământene.

Dincolo  de această vehementă dorință a unui prelat (IPS Teodosie) de a dovedi că o tradiție creștină trebuie asumată  cu orice risc, trebuie să ținem  cont în primul rând de lucrurile ce nu  pun în balanță, sănătatea oamenilor , ținând seamă – așa cum menționam anterior – de lecțiile pe care ni le (pre)dă, în fiecare zi, Bunul Dumnezeu.

Una dintre ele este aceea că România are la acest moment o rată a deceselor, la suta de mii de locuitori , ce o plasează pe locul doi în Europa!! Și cu asta cred că am spus tot…Doamne ajută!

(Florian Tincu)