În 28 ianuarie 1933, Guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod semna, sub auspiciile Ligii Națiunilor, „Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini, contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor.

Cineva ar spune că istoria, într-un fel sau altul, se repetă. Dacă ar fi să analizăm fragmentul de mai sus, constatăm că prea seamănă cu ceea ce s-a întâmplat în România ultimilor ani, cel puțin din 2009 încoace.

Dacă ne amintim, în anul 2009 președintele Traian Băsescu ieșea pe sticla televizoarelor și anunța, cu voce gravă, tăierea cu 25% a salariilor angajaților din sectorul bugetar, a indemnizațiilor de șomaj și – se dorea la vremea respectivă – a pensiilor. Numai că de această ultimă categorie nu a mai avut cum să se atingă, întrucât Curtea Constituțională a decis că pensia este un drept dobândit  și în consecință nu se supune deciziilor de moment. Astfel,  sute de mii de angajați s-au văzut cu veniturile diminuate, în timp ce unele taxe și impozite au cunoscut, tot atunci, o creștere dramatică pentru populație.

Același lucru s-a întâmplat ulterior, aproape an de an, fie că s-a numit „înghețarea veniturilor”, fie actualizarea prețurilor cu inflația. Ca și în anul de grație 1933, românii au fost nevoiți să strângă cureaua. Au fost voci care s-au grăbit să susțină că au fost decizii impuse din exterior, așa cum se întâmpla în urmă cu aproape un secol.

Anul acesta, bugetarilor le-au fost înghețate veniturile, cu toate că unii încă beneficiază de sporuri consistente (de antene, de covid, de praf…) la care un angajat din mediul privat nici măcar n-ar îndrăzni să viseze. Cele ce s-au petrecut de câțiva ani încoace, dar și cele ce se petrec în ultimele săptămâni, dovedesc însă că istoria se poate, oricând, repeta.

(Jurnal)