După cum promitea cu o săptămână în urmă, primarul comunei Oinacu, Fabian ȚÎRCĂ a trimis miercuri, 7 iulie, dimineață, cu un autocar, un grup de elevi într-o excursie susținută din propriul său buzunar, dovadă a generozității sale, dar și a faptului că nu este deloc indiferent la cei ce alcătuiesc viitoarea generație a localității pe care o gestionează.  

Așa cum am spus mereu, educația este un punct principal al programului meu, ca primar al comunei Oinacu. Iată de ce,  astăzi, elevii cu cele mai bune rezultate, însoțiți de cadrele didactice care s-au implicat în pregătirea copiilor din anii terminali, au plecat într-o binemeritată excursie de două zile la Bușteni, unde se vor relaxa și se vor distra, după un an școlar greu, în care au dovedit că, acolo unde există pasiune, se pot obține rezultate – menționează primarul comunei Oinacu, Fabian Țîrcă, într-o postare, a sa, pe Facebook.

Excursia, organizată de mine, este o recompensă pentru cei mai silitori elevi, dar și un imbold pentru ceilalți, de a dovedi că și ei pot fi la fel de buni.

De altfel, surprizele nu se vor opri aici… În luna septembrie, la debutul noului an școlar 2021 – 2022, pe elevii din comuna Oinacu așteptându-i alte surprize minunate, inclusiv parteneriate cu mai multe instituții ce se vor implica în pregătirea lor, atât cu activități școlare, dar și extrașcolare.

Tuturor elevilor și profesorilor din comuna noastră le doresc o vacanță de vară minunată, în care să își încarce bateriile, astfel încât anul viitor să dovedească faptul că avem copii inteligenți, cadre didactice bine pregătite și dorință de a învăța – preciza primarul Fabian Țîrcă, mulțumit că a reușit să aducă încă o dată un strop de fericire în copilăria acestor tineri.

(Jurnal)