Cu siguranță cei ce trec des prin comuna Oinacu vor observa încă de la intrarea în localitate schimbările evidente privind mai ales curățenia și abundența florilor multicolore ce străjuiesc intrările gospodăriilor. Din discuțiile cu oamenii locului, aceștia ne-au mărturisit că un mare merit îl are noul primar al comunei, Fabian Țîrcă, un tânăr ce s-a implicat, așa cum scriam la un moment dat, în problemele concetățenilor săi, încă dinainte de a câștiga acest mandat la Primăria Oinacu.

Foto: Primăria localității Oinacu 

L-am găsit pe primarul Fabian Țîrcă asaltat de mai multe persoane cărora încerca să găsească soluții la problemele cu care aceștia i se adresează zilnic, așa cum ne mărturisea.

În fiecare zi este la fel… Dar nu mă plâng; mi-am asumat de la început acest rol și sunt conștient că oamenii așteaptă altceva decât a fost până acum, din partea mea – ne spunea Fabian Țîrcă.

Vorbindu-ne despre proiectele deja demarate în comună, primarul localității ne-a spus: Proiectul realizării a 6,2 km de șosea asfaltată în toate cele trei sate este una din priorități. Alături de acesta avem depus un proiect  pentru modernizarea și dotarea Dispensarului uman, încă unul de modernizare și dotare a Căminului Cultural, un proiect pentru ridicarea unei săli de sport, multifuncțională, în Oinacu… Sunt proiecte deja depuse. Trebuie precizat că toate sunt proiecte în care Primăria nu este angajată cu surse financiare proprii, în afara sălii de sport. Aici, dispunem de un teren de 10.000mp pe care va fi localizată sala de sport, de 2.000mp, urmând ca pe restul terenului să amenajăm un parc modern destinat recreării cetățenilor, parc ce va fi realizat prin autofinanțare.

Prezentându-ne o serie de alte propuneri ce au devenit la rândul lor proiecte pentru perioada următoare, în portofoliul său personal, primarul Fabian Țîrcă, ne spunea: Totodată, curând vom depune un proiect privind realizarea unei baze sportive. Nu întâmplător, cât timp Primăria Oinacu este principalul finanțator al echipei de fotbal ”Dunărea Oinacu”, ce activează în Liga D. El va fi completat de un alt proiect al nostru… este vorba de un teren multifuncțional de fotbal în satul Comasca.

Lucrăm în continuare la implementarea conductei de gaze despre care însă vă promit că vă voi vorbi cu altă ocazie…

Nu trebuie omis a fi amintit proiectul destinat școlii din Oinacu, prin fonduri primite din partea Agenției Fondului de Mediu (AFM), sub numele de „Eficientizare Energetică”, însemnând refacere acoperiș, placat, termopane, instalație electrică sanitară, centrală proprie, eventual pompă de căldură…

Pentru că moartea face parte din viață, iar la acest moment capacitatea cimitirului vechi se află la capacitate maximă, oamenii fiind interesați de locul în care își îngroapă pe cei plecați în veșnicie, vrem să extindem actualul cimitir prin cumpărarea unui teren  existent în proximitatea acestuia…Dorim în același timp să ridicăm și o Capelă în satul Braniștea, lângă Biserică – ne mai spunea primarul Fabian Țîrcă.

Vorbindu-ne despre infrastructura localității, știut fiind că șoselele sunt marea problemă a satului românesc, orice comună mărindu-și atractivitatea odată cu dimensiunea asfaltului turnat pe străduțe, primarul  Fabian Țîrcă ne preciza: Am mai avea circa 7 km pentru a putea spune că am asfaltat întreaga comună, în care sunt cuprinși cei 6,2 km de care vă vorbeam la început, la care se adaugă o serie de ulițe și fundături, din bugetul propriu,  pe care încercăm să le realizăm încă din acest an. Intenționăm astfel să pietruim toate drumurile din extravilanul comunei.

Primarul Fabian Țîrcă ne mai spunea că este foarte mulțumit de faptul că oamenii, vâzând că lucrurile din jurul lor încep să prindă un alt contur, se implică în fiecare din acțiunile propuse de el… Chiar vrem să facem câteva campanii și acțiuni de ecologizare a comunei, împreună cu ceilalți, odată cu scăderea incidenței la Covid. Toată lumea se implică aici, în comună… de la elevi, la profesori, la preot… toți sprijină activitățile noastre.

Proiecte sunt multe, mai mari sau mai mici, obiective pe care le vom realiza împreună cu colegii din Primărie , cu  cetățenii acestei comune, cu siguranță – ne mai spunea Fabian Țîrcă, un tânăr ambițios care, în mai puțin de șase luni a reușit să-i facă pe consătenii săi să spere la lucruri la care până anul trecut nici măcar nu îndrăzneau să viseze.

(Florian Tincu)