O tradiție este pe cale să devină amintire, cel puțin pentru anul acesta: masa în familie, de Paști. Devenise un obicei ca părinții – dacă locuiesc separat de copii – să fie vizitați de aceștia din urmă, în ziua de Paști. Numai că anul acesta, din cauza pandemiei, fiecare va trebui să rămână acasă.

Iată ce răspuns au dat autoritățile la întrebarea pusă de mai mulți români, referitor la vizitele la părinți:

Prin Ordonanțele Militare nu sunt permise vizitele de curtoazie în ziua de Paște, ci doar deplasarea pentru aprovizionarea rudelor care nu se pot aproviziona singure cu produsele necesare. În același timp, se recomandă, pe cât posibil, evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane în vârstă. Vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimtomatice, adică nu prezintă simptome, însă pot transmite virusul foarte ușor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces.”

În schimb, nu este nicio interdicție în a-I aproviziona pe părinți cu cele necesare sărbătorilor pascale:

Conform ordonanței militare trebuie să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifați punctul 4, motive justificate, precum asistența  persoanelor vârstnice, bolnave. De asemenea, recomandăm evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane în vârstă. Vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimtomatice, adică nu prezintă simptome, însă pot transmite virusul foarte ușor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces.”

(Jurnal)