În contextul debutului activităţilor dedicate Recensământului  populației din 2021 / 2022 din România  luni ,14 februarie, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Giurgiu, a avut loc o întâlnire de lucru a Comisiei județene Giurgiu pentru recensământul populației și locuințelor, urmând ca joi, 16 februarie, să se desfăşoare şi o instruire pe aceeaşi temă, la care vor participa primarii și secretarii fiecărei unități administrativ teritoriale din județul Giurgiu.

Recensământul populației din 2021 / 2022 din România va fi efectuat de către Institutul Național de Statistică în anul 2022 (conform hotărârii nr. 4 din 21 iulie 2021 a Comisiei Centrale pentru Recensământul Populației și Locuințelor) și va urmări evoluția față de recensământul din 2011 în parametrii demografici, social-economici, etnici și confesionali.

Desfășurarea pentru recensământ este programată astfel:

– Autorecenzarea online a persoanelor, inclusiv autorecenzarea asistată: începând cu 14 martie 2022;

– Recenzarea persoanelor în teren, prin interviu față în față, de către recenzori: începând cu 16 mai 2022.

Recensământul populației trebuia să aibă loc în anul 2021, dar a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19 din România pentru a se evita infectarea recenzorilor atunci când intră în contact cu persoane bolnave sau aflate în carantină. Din această cauză, va fi primul recensământ realizat în România în care se vor colecta și date online.