”Prefectul PSD al județului Giurgiu pune în pericol bugetul județului!”

0
174
                                           COMUNICAT de PRESĂ
„Prefectura Giurgiu a atacat în contencios administrativ Hotărârea Consiliului Județean (19/03.02.2022) privind aprobarea bugetului propriu de venituri și cheltuieli.
Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a convocat o conferință de presă și a explicat că sunt puse în pericol atât funcționarea Consiliului Județean (inclusiv cheltuielile cu salarizarea) cât și investițiile. Până la prezentarea în instanță, astfel de plăți nu mai pot fi efectuate!
Unul dintre motivele invocate de Prefectura Giurgiu a fost acela că fondurile necesare pentru salarizare la DGASPC au fost asigurate doar pentru 10 luni, nu pentru 12 luni. Însă, Prefectura a contestat bugetul pe motive de oportunitate ceea ce este un abuz. În plus, prefectul Florentina Stănculescu a fost director economic la CJ Giurgiu până în 2020 și a construit bugetele Consiliului Județean fără a asigura salarizarea la DGASPC pe tot anul. Mai mult, în 2020 cheltuielile erau bugetate pentru numai patru luni.

Dumitru Beianu a anunțat că va trimite memorii prim-ministrului, ministrului Afacerilor Interne şi preşedintelui PSD Marcel Ciolacu.
Lucrurile au luat o turnură suprarealistă în momentul în care prefectul județului, Florentina Stănculescu, a dat buzna în sala în care era sustinută conferința de presă, motivând că nu are rost să țină o conferință de presă separată!
Dreptul la exprimare este un drept fundamental al fiecăruia dintre noi. Din păcate, unii politicieni încă își închipuie că sunt stăpâni peste județele unde sunt prefecți. Din contra, prefectul trebuie să fie garantul respectării legii în teritoriu.
Repetăm faptul că prefectul a comis un abuz contestând hotărârea privind bugetul pe motive de oportunitate.

Ulterior, Florentina Stănculescu a dovedit că nu îi pasă nici de respectul datorat reprezentanților altor instituții, prin faptul că a apărut pentru a doua oară neinvitată la conferința de presă a președintelui Consiliului Județean.
Suntem de acord cu concluzia amară trasă de președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu: ”Probabil cineva cu o minte extrem de rudimentară îşi închipuie că dacă nu reuşim noi să facem prea multe acum, blocându-ne pe asemenea motive puerile şi ilogice, o să se gândească cineva: hai dă-i aducem pe ăia dinainte, care erau experţi doar în păcănele.”
Din păcate, cei care vor avea de suferit din cauza acestor jocuri politice ale prefectului PSD vor fi cetățenii județului Giurgiu” – aflăm de pe pagina de Facebook a PNL Giurgiu, alături de acest comunicat de presă.