Recent, deputatul giurgiuvean Alexandru Andrei scria, pe pagina sa de socializare, referindu-se la adoptarea bugetului naţional:

„Adoptarea bugetului este așteptată cu nerăbdare de toate autoritățile, locale și centrale. Însă, din păcate, dacă acest buget va fi adoptat în forma gândită de Ministerul Finanțelor, va afecta grav administrația municipiului Giurgiu. Din discuțiile purtate cu primarul Nicolae Barbu, a reieșit că, dacă bugetul ar fi adoptat în forma prezentată de Ministerul Finanțelor (variantă în care cheltuielile sociale sunt trecute, integral, în sarcina administrațiilor locale), Primăria Giurgiu ar avea un deficit de circa 16 milioane lei, comparativ cu bugetul anului trecut. Este o pierdere imensă pentru municipalitate, care lovește direct în locuitorii municipiului Giurgiu. De aceea, anunț public că votul meu la buget va fi condiționat în mod direct de repartizarea sumelor în așa fel încât municipiul Giurgiu să primească cel puțin bugetul anului trecut – an în care, oricum, Primăria municipiului Giurgiu a fost subfinanțată cu aproximativ 8 milioane de lei, în condițiile reducerii impozitului, de la 16 la 10%.”,  a mai scris Alexandru Andrei.

(Jurnal)