Aproximativ 300 ha de litieră de pădure, vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș au ars, ieri, pe șoseaua Portului din municipiul Giurgiu. Pentru stingerea tuturor focarelor au intervenit peste 70 de pompieri, unii dintre aceștia fiind alertați din timpul liber.

Acțiunea de stingere a durat în jur de 7 ore, flăcările fiind întreținute de vântul puternic.

Fotografiile de mai jos arată efortul depus de pompieri în lupta cu flăcările.

Căldura focului în bătaia rafalelor de vânt, fumul înecăcios sau lipsa aerului după atâta urcat și coborât drumurile în pantă, sunt doar câteva dintre senzațiile pe care le simt cei care și-au ales această meserie nobilă.

Cei care au ales să devină pompieri dau dovadă de acelaşi curaj şi multă empatie în misiunile de stingere a incendiilor, salvare a oamenilor aflaţi în pericol şi înlăturarea consecinţelor unor dezastre.

Munca lor impresionează prin dăruirea şi profesionalismul cu care îşi îndeplinesc misiunea de salvatori şi ar trebui să le mulţumim în fiecare zi pentru asta. Sunt calităţi de care pompierii dau dovadă în fiecare intervenţie la care sunt solicitaţi.

Cinste tuturor care ne fac pe noi să fim în siguranță, în asemenea situații critice.

(Ana Magheru)