Conform unui comunicat de presă primit din partea Poliției Locale Giurgiu, în perioada 1-15 septembrie, cadrele instituției au verificat un număr de 322 persoane aflate în izolare/carantină la domiciliu, în diferite locații, pe raza municipiului, cu privire la respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor epidemiei de Covid 19.

În urma acestor acțiuni un număr de 3 persoane aflate în izolare/carantină, nu au fost găsite la domiciliul declarat. Ei au fost sancționați, fiecare, conform art. 65, lit.o („nerespectarea interdicției de carantinare”), din Legea nr.55/15.05.2020, cu o amendă în valoare de 1000 lei. Menționăm că aceste persoane se aflau în carantină, ca urmare a Deciziilor emise de D.S.P. Giurgiu.

Tot în această perioadă au fost constatate 81 de fapte contravenționale, 72 sancționate cu amenzi, în valoare totală de 38. 630 lei și 9 avertismente scrise.

Ele au fost aplicate pentru :

– 7 amenzi pentru deranjarea ordinii și liniștii publice (muzică la intensitate mare, tulburarea liniștii publice prin strigăte și larmă după orele 22.00, consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, activități de picnic în locuri neautorizate;

– 8 amenzi pentru edificarea de construcții fără a deține autorizație de construire;

– 8 amenzi pentru consum de semințe și aruncarea cojilor pe domeniul public;

– 8 amenzi pentru ocuparea abuzivă a parcărilor alocate de domiciliu;

– 7 amenzi pentru desfășurare activități comerciale fără autorizație(vânzare struguri);

– 43 amenzi  pentru alte acte și fapte prevăzute și interzise de lege .

În același timp, de precizat că în luna august au fost preluate un număr de 27 sesizări telefonice, prin Dispeceratul instituției, cum ar fi: alarme la instituțiile de învățământ monitorizate, blocare căi de acces, ocupare abuzivă a locurilor de parcare reședință, deținute prin abonamente, etc.

(Jurnal)