O frumoasă inițiativă venită din partea profesorilor și elevilor de la Școala Gimnazială nr. 7, implicați în proiectul Erasmus+, “The Rivers Tell”, a primit susținerea municipalității și astfel posul rutier adiacent Podului Bizetz a primit denumirea de „Podul Speranței” și a fost “adoptat” de elevi.

„Denumirea a fost aleasă de tinerii giurgiuveni, în scopul creării unei identități, iar decizia a fost luată de către consilierii locali, în sedința ordinară a lunii iunie, astăzi, 8 iulie, având loc evenimentul de montare a indicatorului turistic, în prezența reprezentanților Executivului Primăriei Giurgiu, a arhitectului șef, Cătălina Vărzaru și nu în ultimul rând a inițiatorilor, elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale nr.7.

Podul a fost construit în baza proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de acces la graniță – pod peste canalul Sf. Gheorghe, lucrări portuare”, necesitatea fiind argumentată prin faptul că exploatarea Podului Bizetz nu mai era recomandată din cauza uzurii și a traficului greu” – comunică Primăria municipiului Giurgiu.

(Jurnal)