Petre Iordache, prietenul şi colaboratorul nostru, atât la Revista Valahia cât şi al cotidianului nostru, a plecat discret în veşnicie, fără a da de veste că o suferinţă grea nu-I dădea de multă vreme pace.
A plecat la stele cu regretul că în ciuda faptului că el a scris sute şi sute de pagini în cărţile sale despre alţii, nimeni nu a catadicsit să se intereseze de biografia sa. Pentru cei care nu l-au cunoscut precizăm că Petre Iordache s-a născut la 31 ianuarie 1938 în comuna Pâslari (astăzi satul Dărăşti -Vlaşca) judeţul Vlaşca, fiind unul dintre cei opt copii ai ţăranului, Gheorghiţă Savu Iordache – după cum notează într-o notă autobiografică. A absolvit primii patru ani de şcoală în 1949 la şcoala din localitate, iar clasele V-VII le-a făcut la Şcoala Elementară din Dărăşti Ilfov. Dascăl, actor amator, om de cultură cu simţ artistic şi un deosebit bun simţ, colaborator la multe din revistele editate pe plan local, Petrică Iordache a fost iubit de toţi cei ce l-au cunoscut, devenindu-i ulterior prieteni.
Îndureraţi de pierderea acestuia membrii redacţiei noastre transmite familiei acestuia Sincere condoleanţe!
Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească pe dragul nostru prieten, Petrică Iordache!