AcasăEvenimentPeste 1500 de medicamente, retrase de pe Piaţă. Ce tratau ele? Cum...

Peste 1500 de medicamente, retrase de pe Piaţă. Ce tratau ele? Cum comentează farmaciştii giurgiuveni…

medicamente-2-shutterstockPeste 1.500 de medicamente vor fi retrase de producători de pe piaţă, avertizează Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cro-nice din România (COPAC), care le solicită autorităţilor să rezolve urgent problema lipsei de pe piaţă a unor substanţe.

Asociaţia atrage atenţia că, potrivit unor informaţii oficiale transmise de Ministerul Sănătăţii Camerei Deputaţilor, un număr de 1.534 de medicamente vor fi retrase de producători de pe piaţă, fiind trimise notificări Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Dintre acestea, un număr de 313 nu ar avea o altă variantă de tratament disponibilă.

Am semnalat acest lucru din 1 martie, am tras nenumărate semnale de alarmă, iar Guvernul României nu a întreprins absolut nimic. Situaţia este echivalentă cu o catastrofă şi totuşi nu se ia nicio măsură, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC, citat de News.ro.

Potrivit Asociaţiei, documentele Ministerului Sănătăţii arată o listă impresionantă de medicamente importante care pleacă la export şi oferă şi câteva exemple: Adalat (22.500 cutii/flacoane plecate) – pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, Amaryl (5.297 cutii) – pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2, Ampicilina (4.800 cutii), Arcoxia (28.202), Azarga (7.262) – pentru tratamentul glaucomului, Baraclude (2373) – pentru tratamentul Hepatitei B, Betaloc(r)zok (20.967) – pentru tratamentul hipertensiunii, Copaxone (730) – pentru tratamentul sclerozei multiple, Kepra (3.821) – pentru tratamentul epilepsiei, Mabtera (98) – pentru tratamentului Limfonului non-Hodkin”, se arată în comunicatul COPAC.

O posibilă explicaţie în legătură cu această situaţie ne-a oferit, la solicitarea noastră, preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Giurgiu, Elena Păun: Având în vedere că preţurile au scăzut, pro-babil că producătorii nu mai sunt mulţumiţi cu aceste costuri cu care se vând cele peste 1.500 de medicamente la noi. Este clar că până la apariţia genericelor, pacienţii vor avea cel mai mult de suferit. Ca de obicei, de altfel, pentru că toată această situaţie se va răsfrânge, în mod negativ, asupra lor, mai ales că vorbim de o serie de medicamente extrem de necesare unora, ne-a precizat Elena Păun.

M. TARU

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
24.6 ° C
24.6 °
24.6 °
33 %
2.6kmh
14 %
joi
23 °
vin
30 °
sâm
27 °
Dum
23 °
lun
18 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com