AcasăActualitatePersoanele care nu obţin venituri trebuie să plătească contribuţii de sănătate raportate...

Persoanele care nu obţin venituri trebuie să plătească contribuţii de sănătate raportate la salariul minim pe economie

anafAgenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit procedura de declarare şi stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, iar aceasta urmează să fie aprobată prin Ordin al preşedintelui ANAF.

„Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 din Codul Fiscal (salarii, pensii, chirii, indemnizaţii etc.) datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate astfel: lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, şi au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declaraţia, sau la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii, prin depunerea declaraţiei, aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul de bază minim brut pe ţară”, se arată într-un comunicat al ANAF transmis, luni, AGERPRES.

De asemenea, persoanele fizice care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse, sub salariul minim brut pe economie, şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate în aceleaşi condiţii, respectiv cu aplicare cotei individuale (5,5%) la salariul minim brut pe economie.

„Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se face fie lunar, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declaraţiei, fie la data depunerii declaraţiei, în funcţie de opţiunea exercitată de persoana fizică”, se mai arată în comunicatul ANAF.

Agerpres

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
23.6 ° C
23.6 °
23.6 °
50 %
3.9kmh
62 %
sâm
22 °
Dum
30 °
lun
31 °
mar
30 °
mie
24 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com