AcasăActualitate”Penitenciarul Giurgiu, cel mai mare și mai dificil din România, nu...

”Penitenciarul Giurgiu, cel mai mare și mai dificil din România, nu trebuie să fie un poligon de testare a capacitătilor manageriale ale unor ofițeri care au dovedit că nu pot!”

               GIURGIU, PENITENCIARUL UITAT ȘI DE DUMNEZEU!

 

”Penitenciarul Giurgiu a fost dat în folosință în anul 2000, prima serie de angajați fiind încadrată în luna Octombrie 2000, iar primii deținuti ce au populat Corpul A de clădire au fost aduși la începutul anului 2001.

Un penitenciar relativ nou care se apropie de 23 de ani de existență dar care este marcat de o întreagă istorie.

Neșansa unei conduceri pe termen lung a făcut ca acest penitenciar să înregistreze multe evenimente negative și să ajungă cel mai mare și mai greu Penitenciar din România, ultimul director având un mandat de doar 6 luni!

Marea majoritate a directorilor care s-au perindat pe aici, ca să țină scaunul de sub fund, nu au avut păreri, nu au avut proiecte pe termen mediu și lung, ceea ce a făcut ca în prezent penitenciarul să se afle într-o stare de continuă degradare.

Politica de resurse umane a fost una dezastruoasă, lipsind viziunea pe termen lung, ceea ce a condus ca în prezent 90% dintre agenții din operativ să aibă o vechime foarte mică, fără o minimă formare profesională, aruncați în luptă nepregătiți, doar ca posturile să fie ocupate, fiind victime clare ale unui sistem ce nu reușește să se pună pe linia de plutire.

Penitenciarul Giurgiu are în custodie peste 1500 ppl, din care 430 psihici sub tratament, 120 deținuți cu risc pentru siguranța penitenciarului, 62 de tineri, 41 deținuți condamnați pe viață, 34 deținuți cu HIVi, 780 deținuți, foști consumatori de droguri, 45 deținuti aflați în comisia de monitorizare a comportamentelor/ autoagresive, 38 deținuți vulnerabili.

Totodată custodiază deținuți din toate regimurile de executare : regim de maximă siguranța, închis, semideschis, deschis, cu încă două corpuri de clădire construite din ordinul unor mintoși, în sectorul administrativ, cu o capacitate de 200 de locuri pentru detinuții din regimul deschis etc.  Toate acestea  suprapuse peste o structură de personal foarte tânără și fără experiență, urmare a valurilor de pensionări, rezultatul fiind multe incidente destul de grave și destul de dese.

Rând pe rând directorii acestui penitenciar au cedat, marea majoritate fiind destituiți pentru incompetență, iar cei care nu au fost destituiți au fugit atunci când au simțit că unitatea le-a scăpat total de sub control, conștientizând că Penitenciarul Giurgiu nu e o jucărie pe care ți-o dorești și, cu sprijin politic, o și primești cadou.

A.N.P. , mai mult sub presiune, a încercat să cârpească ceva soluții, dar interesele personale, prieteniile si presiunile politice au dus în final tot la cârpeli, și asta se simte în fiecare zi, în numeroasele incidente, unele scoase la iveală, altele ascunse.

Giurgiu, cel mai mare și dificil penitenciar din România nu trebuie să fie un poligon de testare a capacitătilor manageriale ale unor ofițeri care au dovedit că nu pot. Penitenciarul Giurgiu, mai ales în condiția actuală, are nevoie de un om cu viziune, puternic, determinat, un om care e dispus la sacrificiu personal în interesul instituției și mai puțin are nevoie de un egocentric, centrat doar pe satisfacerea nevoilor personale.

Giurgiu fierbe de 4 luni, incidentele par că nu se mai opresc; și aici vorbim de incidente foarte grave: violuri animalice asupra tinerilor, vătămări corporale grave, sinucideri, bătăi, decese suspecte etc.

Afirmațiile nu sunt bombastice, din afară poate asa par, dar veniți in Penitenciarul Giurgiu ,si nu doar intr-o vizită de 1-2 ore, pentru care angajatii ” sunt biciuiti” să văruiască urgent si să ascundă ploșnitele și gândacii, ci măcar pentru o saptămână in care să lucrați alături de noi.

In condițiile actuale din sistem nu mai există solidaritate, toți directorii , când au prilejul, iși fac curătenie in ogradă si asă că marea majoritate deverseaza la Giurgiu , cu ocazia transferurilor, toți detinuții dificili, cu toate că aceștia nu au domiciliile in zonele aferente Penitenciarului Giurgiu.

Și in urmă cu aproximativ 2 ani Penitenciarul Giurgiu a trecut printr-un moment similar, dar de o intensitate mai scăzut, și lucrurile nu au fost luate in seamă decât atunci când sindicatele au luat atitudine și au spus ferm că nu se mai poate.

Directorul de la aceea vreme, Alin Popescu, ca și acum, nu avea curajul să comunice și să ceară ANP-ului sprijini de teama de a nu părea slab. Si până la urmă a fost dovedit ca slab și mincinos, fiind destituit de către ministrul justiției, la propunerea corpului de control.

În prezent  ne aflăm într-o situație similară, dar de o intensitate mult mai gravă.

Cu o cârpeală de conducere, improvizată peste noapte, cu un personal demotivat, speriat, tânăr și fără experiență și cu cei mai dificili deținuți din sistem pe cap, ăsta este tabloul Penitenciarului Giurgiu.

Federația Politiștilor de Penitenciare a sesizat conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la realitatea tristă din Penitenciarul Giurgiu, iar directorul general al A.N.P. a dispus ca directorii generali adjuncți și directorii de direcții să aibă sedințe tehnice cu președintele federației , pentru analizarea propunerilor acestuia și găsirea unor rezolvări urgente.

Am propus pentru Penitenciarul Giurgiu următoarele măsuri urgente:

  1. Relocarea tinerilor din Penitenciarul Giurgiu in penitenciare apropiate de domiciliul lor, pentru ca 90% sunt din Nordul tării si au intrerupt legatura directă cu mediu de suport iar conditiile dintr-un penitenciar de maximă sigurantă nu sunt propice acestei categorii, in prezent tinerii aflându-se in conditii degradante( multi in camera, doar 1 ora pe zi la aer, camere foarte murdare si degradate, unele avand folii in geam , ex E.17. , fapt ce pot atrage consecinte grave.

    Propunere acceptată de catre reprezentantii ANP, in luna August vor fi mutati intr -o sectie din Nordul țării,

  2. Relocarea din deținuti cu RSP în alte penitenciare. Propunere acceptata de ANP. PGGR va înainta de urgență listă cu ppl cu rsp care trebuie transferați.

  3. Relocarea unor deținuti care se află în comisia de monotorizare a comportamentelor agresive, la Giurgiu, fiind cel mai mare număr de deținuti monitorizați. Propunere acceptata de ANP, PGGR va înainta listă cu propuneri de transfer.

  4. Încadrarea de urgență a psihologilor care au promovat examenul de încadrare. Propunere acceptată de ANP. PGGR va întocmi de urgență dosarele de încadrare și o persoană de la BRUFP se va deplasa cu ele la ANP pentru aprobare.

  5. Detașarea de personal de specialitate , psihologi, către PGGR, pentru a sprijini activitatea SEAP care se află într-o situație dificilă de personal pentru evaluarea tuturor deținuților, fiind măsura ANP, noi am propus pentru susținerea intervențiilor recuperative. În prezent toți detinuții sunt evaluați psihologic în termen, însă nu ajută, chiar agraveaza, dacă apar noi recomandări pe care nu poți sa le acoperi din cauza lipsei de personal.

    Propunerea acceptată de ANP, care va disloca personal de specialitate la solicitarea motivată a PGGR,

  6. Incadrarea de personal operativ si pe reintegrare de urgenta. Propunere acceptata de ANP. S-a aprobat un memorandum și Giurgiu va primi posturi în regim de urgență, inclusiv pentru mărirea Grupei de Intervenție. Pe SEAP, de luni vor fi scoase la concurs toate posturile vacante de la SAP ( 1 asistent  social și 6 psihologi). Pentru educatori se caută încă soluții, posturile fiind blocate prin OUG.

  7. Transformarea sectiei E14 din RD in RSD pentru a cursivitate in trecerea succesiva dintr-un regim in altul si folosirea la muncă. Aici e un proiect pe termen mediu, fiind necesare interventii in structura sectiei, pentru siguranta si respectarea criteriilor pe zone, PGGR trebuie sa trimita o fundamentare la ANP, dar pana atunci i se poate aproba infiintarea RSD pentru folosirea la muncă. Sperăm ca lucurile să se și întâmple, într-un termen rezonabil.

Giurgiu este astăzi doar un exemplu, fiind vârful aisbergului, dar situația nu este roză în tot sistemul.

Știm că oficialilor  le place să se plimbe prin penitenciare, să facă poze și să se aventureze cu ele pe site-urile de socializare, dar imaginea aceea nu este imaginea reală a sistemului penitenciar.

În calea fiecărei vizite stă truda colegilor noștri care mătură, zugrăvesc și alungă ploșnitele și gândacii din calea rochiilor ministrei justiției.

Calea spre îndreptarea problemelor din sistem chiar nu este asta! Gunoiul ascuns sub preș nu va face ca o casă să fie mai curată  sau mai frumoasă, ci face ca o casă aparent curată să nu poată fi locuită de duhoarea ce se revarsă din lucrurile murdare și ascunse în ea.”

Psih. MOGILDEA IONUT

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
17.6 ° C
17.6 °
17.6 °
55 %
1.7kmh
28 %
Dum
19 °
lun
23 °
mar
23 °
mie
17 °
joi
15 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com