
Declarația ministrului Agriculturii, Florin Barbu, potrivit căruia România are deficit comercial la alimente din cauză că românii mănâncă avocado, se pare că nu are acoperire în realitate.
Conform datelor privind producțiile de legume-fructe, în ciuda suprafețelor agricole considerabile, țara noastră se găsește cu mult în urma altor state, comparabile ca potențial de producție și consum.
România, teren agricol vast, producții modeste
România dispune de o suprafață agricolă impresionantă – 12,7 milioane de hectare, ceea ce reprezintă 8,1% din totalul Uniunii Europene. Din acestea, peste 8,4 milioane de hectare sunt teren arabil, situând țara noastră pe locul 5 în Europa. Cu toate acestea, performanțele agricole în ceea ce privește fructele și legumele proaspete rămân încă mult sub potențial.
În 2024, România a produs doar 1,9% din recolta totală de fructe și legume a UE, adică aproximativ 1,15 milioane de tone, ocupând locul 11 în clasamentul european. Ungaria, cu o suprafață agricolă mai mică, a depășit România, raportând o producție de 1,37 milioane de tone.
Nordicii lideri în top la castraveți
Paradoxurile nu se opresc aici: la castraveți, România a fost devansată chiar și de Finlanda, o țară nordică cu condiții climatice dificile. În schimb, la usturoi, România se află pe locul 5 în UE, în timp ce la morcovi producția este de peste zece ori mai mică decât cea a Germaniei.
Lideri la producția de prune!

Pe segmentul fructelor, România stă considerabil mai bine, situându-se pe locul 6 în Europa. Țara noastră este lider absolut la producția de prune, cu 610 mii tone, depășind detașat Franța (173 mii tone). Tradiția distilatelor românești – țuica și pălinca – explică această preferință a fermierilor pentru livezile de pruni.
Există chiar un banc în care ardelenii, întrebați dacă ar renunța la pământurile pe care le posedă, ar fi răspuns că li se poate lua orice numai prunii nu! Evident ca o aluzie evidentă la faptul că în această parte a țării consumul de pălincă din prune se află pe primul loc.
De asemenea, România ocupă locul 6 la producția de struguri în UE și urcă pe locul 5 dacă se ia în calcul doar vinificația.
La nivel european, cei mai mari producători de legume rămân însă Spania, Italia și Franța, care împreună realizează peste jumătate din recolta Uniunii. Printre țările UE, Italia a fost cel mai mare producător de roșii în 2024, reprezentând 36% din recolta totală de roșii a UE, urmată de Spania (27%) și Portugalia (10%).
În ceea ce privește fructele, Italia, Spania și Polonia domină clasamentul, însumând 57% din producția totală.
Deși posedă unul dintre cele mai mari potențiale agricole din Uniunea Europeană, România continuă să se confrunte cu o lipsă a industriei de procesare și valorificare, ceea ce menține producția de legume și fructe mult sub posibilitățile reale ale țării.
În Europa, producția de fructe a fost de 24,3 milioane de tone. Aceasta a fost cu 2% mai mică decât cantitatea recoltată în 2023.
Principalii producători de fructe, nuci și fructe de pădure, din UE în 2024 au fost Italia (5,4 milioane de tone), Spania (4,3 milioane de tone) și Polonia (4,1 milioane de tone), care au reprezentat împreună 57% din producția UE.
Producția UE de mere recoltată a fost de 11,6 milioane de tone în 2024, majoritatea provenind din Polonia (29%), Italia (21%) și Franța (17%). Producția UE în 2024 a fost cu 4% mai mică decât în 2023.
La struguri, România se plasează după Italia și Spania, lideri mondiali în domeniu. Pe locul al treilea se situează Franța. România se situează pe locul al șaselea în UE la producția de struguri, după Grecia, și pe locul al cincilea dacă se ia în calcul doar producția de struguri de vin.
(Jurnal)
Sursa: CursDeGuvernare
Foto: Spotmedia
