ejwfwusowiaqanc7shbxmgh4nmlc1ws0lquby4dy0y3x7r73fe_xu4ziyo7nqnszwuvcwzbghqeupa6ybgmvsmzwh8weeoageneqeb04hqwapz0bubgxil4toarhgbqsbr80-ej3azsmrlcqdkr9m2nxtotv4upbkmrngxxpebjh1n6eb-l3b0b3lcwSăptămâna aceasta vă prezentăm un alt elev giurgiuvean care a reuşit performanţa de a obţine rezultate merituoase la învăţătură. Este vorba despre Mihai Burcea, născut la data de 25 august 1998, în prezent elev în clasa

a-XII-a la Colegiul Naţional ”Ion Maiorescu”. Tânărul este olimpic naţional la fi-zică, obţinând la această materie două medalii de bronz şi două menţiuni de onoare din clasa a-VIII-a până în prezent.

Întrebat de jurnaliştii publicaţiei noastre de ce a ales tocmai acest domeniu pentru aprofundare, Mihai ne spunea: Fizica îmi place din două motive: În primul rând, îmi place să ştiu cum şi de ce se petrec o serie de fenomene în jurul nostru. Nu vreau să mă mulţumesc cu simplul răspuns – ”Pentru că aşa e!”. Toate fenomenele au o logică în spatele lor, nişte legi, cunoscute sau nu de oameni, pe care le respectă. Nimic nu este la întâmplare şi acest lucru mă fascinează. Astfel, am ales fizica, care încearcă să desluşească această logică şi să interpreteze legile Universului pe înţelesul omului. În al doilea rând, am ales fizica pentru că problemele şi exerciţiile de fizică sunt logice, răspunsul corect este unul singur, nelăsând loc de interpretări (cel puţin la nivel actual). De asemenea, o influenţă mare asupra acestei alegeri au avut-o şi doamnele profesoare de fizică – Ilie Lavinia – din şcoala generală, care mi-a deschis drumul spre această materie şi m-a încurajat să particip la olimpiadă, şi pentru asta îi sunt extrem de recunoscător şi Paraschiv Liliana – doamna profesoară care m-a ajutat în pregătirea pentru concursuri şi să continui studiul fizicii.

Tânărul olimpic ne mai spunea că în opinia sa, un elev are nevoie de trei lucruri pentru a deveni olimpic: pasiunea pentru acea materie, căci altfel, indiferent câtă muncă ar depune, e aproape imposibil să atingă performanţa; timp dedicat studiului şi perseverenţă – să continue să înveţe şi să nu se dea bătut dacă, spre exemplu, nu rezolvă corect o pro-blemă sau obţine un rezultat slab la un concurs.

La finalul dialogului purtat cu Mihai, acesta ne-a mărturisit că după finalizarea studiilor liceale, intenţionează să se îndrepte către domeniul it, motivând că iubeşte tehnologia şi lo-gica matematică: Consider că acest domeniu este cel mai potrivit pentru mine şi pentru viitorul meu. a concluzionat, ferm, tânărul olimpic.

Pe această cale, îl feli-cităm pe Mihai Burcea, îI urăm mult succes în continuare, şi fie ca toate năzuinţele să i se îndepli-nească, atât pe plan profesional, cât şi personal!

Rubrică susţinută de către Coffee LOUNGE  Giurgiu, şi administratorul acesteia Petronela SĂNDULESCU

 

(Teodora Nicolau)