Ziua de 21 iunie a fost ultima zi în care s-au susţinut probe ale examenelor de evaluare naţională. Anul acesta, la nivelul judeţului Giurgiu s-au înscris, pentru susţinerea celor două probe (Limba română şi Matematică) un număr de 2157 de elevi, absolvenţi ai clasei a opta.
În ceea ce priveşte prezenţa, la examenul de limba română, susţinut pe data de 19 iunie, din cei 2157 de elevi înscrişi, 60 au lipsit, iar la cel de matematică, care a avut loc două zile mai târziu, pe 21 iunie, au lipsit 67 de elevi.
Totodată, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Judeţului Giurgiu au transmis că anul acesta nu a existat niciun caz de elev eliminat în timpul examenelor susţinute.
A existat o singură situaţie specială, cazul unui elev de la Şcoala din Călugăreni, care a susţinut proba de matematică cu subiect de rezervă, având acest drept, conform metodologiei. Motivul pentru care copilul din Călugăreni a susţinut proba cu un alt subiect, l-a constituit întârzierea la intrarea în sala de examen.
Primele rezultate vor fi afişate pe data de 26 iunie, urmând ca, după rezolvarea contestaţiilor, din perioada 27 – 29 iunie, să se afişeze, pe 30 iunie, rezultatele finale.
Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. Din anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la evaluarea naţională.
(Jurnal)