O nouă grupă cu program prelungit înființată la Gradinița din comuna Adunații Copăceni

0
156

Noul an școlar vine cu vești bune pentru părinții din comuna Adunații Copăceni care au copii preșcolari. Vestea înbucurătoare este înființarea unei noi grupe cu program prelungit, dar și amenajarea integrală a sălii în care prichindeii își vor desfășura activitatea.

Primarul comunei, Daniel Rusu, se arăta foarte încântat de stadiul pregătirilor, mulțumind totodată celui care le-a oferit mobilierul pentru noua grupă de preșcolari.

„Suntem pe ultima sută de metri în ceea ce privește pregătirile școlilor pentru începutul noului an școlar. La grădinița din Adunații Copăceni am înființat o grupă nouă cu program prelungit și suntem foarte bucuroși să amenajăm sala în care prichindeii își vor desfășura activitățile. Vreau să mulțumesc încă o dată domnului Neacșu Răzvan care ne-a oferit mobilierul pentru această grupă cu program prelungit!”, ne declara primarul comunei.

(Jurnal)