AcasăActualitateNumire importantă în PSD Giurgiu! Marius Leafu preia conducerea Organizației Municipale: «Avem...

Numire importantă în PSD Giurgiu! Marius Leafu preia conducerea Organizației Municipale: «Avem o echipă tânără și ambițioasă!»”

 

Organizația Municipală a PSD Giurgiu are un nou președinte. În cadrul Conferinței de Alegeri desfășurate joi, 16 iulie, Marius Leafu a fost ales în fruntea organizației municipale, primind susținerea colegilor de partid pentru a conduce structura politică în perioada următoare.

La eveniment a fost prezent și președintele PSD Giurgiu, Marian Mina, care a transmis un mesaj de unitate și încredere, subliniind că organizația județeană își continuă parcursul bazându-se pe oameni serioși și implicați.

PSD Giurgiu merge înainte, unit, cu încredere și cu oameni serioși care își asumă responsabilitatea de a construi!”, a declarat liderul social democraților giurgiuveni, Marian Mina, precizând că participă „cu bucurie și mândrie” la Conferința de alegeri a Organizației Municipale.

Liderul social-democrat a ținut să le mulțumească tuturor celor care au rămas alături de partid în perioadele dificile.

Le-am mulțumit tuturor celor care au rămas alături de noi, celor care au crezut în această echipă și atunci când a fost greu, celor care au muncit fără să ceară aplauze. PSD Giurgiu se sprijină pe astfel de oameni, care au tot respectul și toată recunoștința mea!”, a afirmat Marian Mina.

Acesta a remarcat și prezența numeroasă a unor reprezentanți ai comunității giurgiuvene la conferință.

M-am bucurat să văd că au venit alături de noi foarte mulți giurgiuveni – medici, profesori, sportivi – oameni respectați în comunitatea noastră, oameni care au demonstrat că știu și vor să muncească și să construiască! Avem la municipiu o echipă tânără și ambițioasă!”, a subliniat liderul PSD Giurgiu.

Referindu-se la alegerea lui Marius Leafu în funcția de președinte al Organizației Municipale PSD Giurgiu, Marian Mina și-a exprimat convingerea că noua conducere va consolida organizația.

Cele mai importante victorii nu sunt ale unui singur om, ci ale unei echipe care merge în aceeași direcție, iar politica se face printre oameni, ascultându-le grijile, respectându-le speranțele și câștigându-le încrederea prin fapte. Sunt convins că, sub conducerea lui Marius Leafu, Organizația Municipală a PSD Giurgiu va avea forța, echilibrul și determinarea de a deveni și mai puternică!”, a declarat Marian Mina.

În încheiere, liderul județean al social-democraților i-a transmis noului președinte un mesaj de susținere: „Felicitări, Marius, și mult succes! Vă voi fi alături în toate proiectele pentru Giurgiu!”

Prin alegerea lui Marius Leafu la conducerea Organizației Municipale, PSD Giurgiu își propune să consolideze activitatea politică la nivelul municipiului și să continue proiectele dedicate comunității locale.

(Florian Tincu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
35.7 ° C
35.7 °
35.7 °
28%
2.4m/s
5%
S
36 °
D
39 °
lun
37 °
mar
35 °
mie
30 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!