
În scurt timp, traficul greu (TIR-uri) care tranzitau cartierul Rudari de la marginea oraşului va deveni amintire. Aceasta este vestea pe care Nicolae Barbu o dă locuitorilor din acea zonă, după ce, ani de-a rândul, în mandatele anterioare, li s-a promis chiar şi un trotuar pe care să circule, feriţi de pericolul accidentelor provocate de autocamioanele care trec prin zonă.
„A fost primită finanţarea pentru centura ocolitoare a Giurgiului, astfel că, în curând, vom scăpa de TIR-urile care tranzitau zona Rudari, în drumul lor spre Vamă. Avem studiul de fezabilitate făcut, acum urmează următorul pas, şi anume licitarea, apoi realizarea propriu-zisă a lucrării”, a precizat, în cadrul conferinţei sale de presă de miercuri, primarul Nicolae Barbu. Traseul pe care vor circula (noua centură ocolitoare) porneşte de la Petrom (şos. Bucureşti), unde se va realiza un sens giratoriu, va continua până la Malu Roşu, unde se va construi un alt sens giratoriu, apoi, peste câmp, prin zona ISCIP, până la jumătatea distanţei dintre Bibiţa şi Remuş, unde va ieşi în DN 5.
(O.C.)