Noua lege a pensiilor, aflată încă în dezbatere publică până la data de 20 septembrie, oferă posibilitatea cumularii, în anumite condiţii, a pensiei cu alte venituri prevazute în Codul Fiscal.

Potrivit Expunerii de motive a proiectului de lege, în anumite situaţii este permisă cumularea pensiei cu salariul. „Persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv perioade asimilate, se pot pensiona pentru limita de vârstă cu 5 ani inainte de îndeplinirea vârstei standard de pensionare. În acest caz se poate cumula pensia cu salariul şi se valorifică perioadele necontributive asimilate”, se arată în documentul citat.

Pe de altă parte, se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfăşurării unor activităţi profesionale şi a permite cumulul pensiei de invaliditate cu venituri din aceste activitati.

„Astfel, gradul I e caracterizat de deficienţa funcţională gravă şi capacitate de muncă diminuată, gradul II e caracterizat de deficienţa funcţională accentuată şi capacitate de muncă diminuată, iar gradul III e caracterizat de deficienţa funcţională medie şi capacitate de muncă diminuată”, arată sursa citată.

Şi pensia de urmaş poate fi cumulată, în anumite condiţii  

Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Se introduce o nouă prestaţie şi anume ajutorul pentru soţul supravieţuitor, care reprezintă 25% din pensia soţului decedat. „Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie. Noua prestaţie se acordă în următoarele condiţii:
– soţul supravietuitor are stagiul complet de cotizare;
– are vârsta standard de pensionare;
– nu s-a recăsătorit;
– durata căsătoriei a fost de cel puţin 10 ani, iar suma totală încasată să nu depăşească 80% din salariul minim brut pe economie”, prevăd noile norme, care ar urma să intre în vigoare în 2021.