AcasăwNo BREXIT! Parlamentul britanic a respins acordul privind ieșirea Marii Britanii din...

No BREXIT! Parlamentul britanic a respins acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Parlamentul din Marea Britanie a respins marţi seară acordul propus de premierul Theresa May privind Brexit-ul, relatează agenţiile internaţionale de presă.

„Trebuie să stabilim dacă Guvernul mai are încrederea Parlamentului” – a declarat Theresa May, după rezultatul votului.  Au fost 202 de voturi „pentru” și 432 „împotrivă”.

Theresa May a făcut apel, în intervenția sa, la „respectarea” rezultatului referendumului asupra Brexit și a cerut deputaților britanici să voteze în favoarea acordului de ieșire din UE pe care ea l-a negociat cu Bruxelles-ul. Avem datoria de a respecta o decizie democratică”, a spus May. 

Ea a afirmat că un vot împotriva acordului este un vot pentru incertitudine, diviziune şi riscul unei ieşiri din UE fără nicio înţelegere. 

Guvernul de la Londra a declarat că în cazul în care acordul este respins, atunci Regatul Unit va părăsi UE fără un acord pe 29 martie 2019.

În contextul actualei crize politice, se conturează următoarele posibilităţi: renegocierea acordului actual, producerea Brexit fără niciun acord privind viitoarea relaţie bilaterală, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Marea Britanie, organizarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană sau renunţarea la Brexit.

Theresa May şi Guvernul au termen până luni să prezinte un „plan B”.

(Jurnal)

 

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
25.1 ° C
25.1 °
25.1 °
42%
2.1m/s
7%
mie
24 °
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!