Prezent în cadrul conferinței de presă săptămânale a social-democraților giurgiuveni, de joi, 24 noiembrie, președintele formațiunii și, totodată, candidatul din partea acesteia pentru alegerile parlamentare, senatorul Niculae Bădălău, și-a manifestat convingerea că partidul pe care îl reprezintă va obține, din nou, un scor zdrobitor la alegerile mai-sus menționate:
Vă garantez, așa cum v-am spus și la locale, că PSD va înregistra, cu siguranță, un scor de peste 60% în județ și vom urca… Asta depinde de noi, de strategia noastră… Am muncit 3 ani și jumătate pentru echipa aceasta, care este o echipă tânără, bună, care trăiește în Giurgiu și care cunoaște problemele giurgiuvenilor. Avem un program de guvernare foarte bine întocmit, pe care vi l-am prezentat de-a lungul întâlnirilor noastre, pe categorii. Este un program corect, pragmatic, care vine în ajutorul românilor, iar punerea lui în aplicare va reuși să creeze o clasă mijlocie care să susțină economia României, a declarat Niculae Bădălău.
Referindu-se la viitoarea guvernare a României, domnia sa a subliniat că PSD va propune, fără îndoială, ca premier un membru al partidului: Că vom merge la guvernare alături de colegii de la ALDE, e altceva, dar suntem două partide distincte, a adăugat liderul social-democraților giurgiuveni.
(Teodora Nicolae)
Asa ati facut si cu PNL cand erati in USL.Ati sucit-o cum ati vrut.Dar sa stiti ca nu ne ingrijoram prea tare ca nu veti numi un premier de la „pesedeu,,,,.Cat priveste scorul psd pe judet ,acesta va fi invers proportional cu rezultatele de la bac.se va confirma inca odata ca..cine se aseamana se aduna.
De cind activati in jud Giurgiu,a-ti fost vreodata sa vedeti DJ 412 intre Prundu si Gostinari ? unde sint aprox 8 km de drum nemodernizat,daca nu credeti uitativa pe o harta rutiera. In viata asta trebuie sa mai facem si ceva concret, altfel ?