Acasă Actualitate Mulţi medici lucrează în gărzi mai lungi de 24 de ore!

Mulţi medici lucrează în gărzi mai lungi de 24 de ore!

0

medicAproape 80% dintre medicii români lucrează  în gărzi mai lungi de 24 de ore, ceea ce afectează implicit şi calitatea serviciilor medicale. Aceasta este principala concluzie a unei cercetări comandate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea”.
Peste 1000 de medici au participat la această cercetare din care a reieşit că media numărului maxim de ore lucrate continuu, fără pauză, (incluzând timpul normal de lucru şi orele de gardă) este de 33 ore (78% dintre medici muncind continuu mai mult de 24 de ore; 30% dintre respondenţi au muncit continuu mai mult de 33 de ore).
Medicii lucrează în medie pe săptămână 63 de ore (incluzând orele de gardă), adică echivalentul a 1,8 norme săptămânale; 33,7% dintre medici lucrează mai mult de 63 de ore pe săptămână.
35,8% dintre medici au indicat o accentuare a gradului de oboseală datorită actualului program de gărzi, aceasta riscând să afecteze implicit şi calitatea serviciilor medicale, în timp ce 32% dintre medici au indicat faptul că actuala formă de organizarea a gărzilor are un impact negativ direct asupra calităţii serviciilor medicale (21,5% dintre respondenţi indicând ca efect creşterea riscului de erori profesionale pe fondul oboselii accentuate).

„Cercetarea a fost iniţiată în contextul în care Ministerul Sănătăţii a refuzat în mod sistematic modificarea Regulamentului de gărzi în sensul respectării legislaţiei muncii, toţi miniştrii dovedindu-se până acum indiferenţi atât la argumentele juridice cât şi la dovezile ştiinţifice prezentate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.â
Într-o discuţie avută cu managerul general al Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, dr. Elena Dinu ne-a precizat: “Gărzile normale au 18 ore; încep la ora 14.00 şi se termină la ora 8.00 dimineaţa, a doua zi. Gărzile, în zilele de sâm-
bătă şi duminică, au 24 de ore, dar nu mai mult…Conform legii este interzis gardă după gardă! Cercetarea de care vorbiţi se referă probabil la faptul că uneori medicii, după ce ies din gardă, rămân la serviciu până la ora 13.00, fiind vorba de data aceasta de orele din programul normal de lucru. Garda e gardă şi e plătită separat de orele de serviciu.” Elena Dinu ne-a mai precizat faptul că orele de gardă din zilele de sâmbătă şi duminică sunt plătite dublu cât şi cele ce coincid cu sărbătorile legale.

De curând, ministrul muncii Dragoş Pâslaru a acceptat introducerea în OUG nr. 20/2016 a obligativităţii încheierii unui contract individual de muncă separat pentru gărzile suplimentare programului normal de lucru (eliminând astfel obligativitatea medicilor de a face toate gărzile suplimentare), dar medicii solicită şi modificarea urgentă şi în mod corespunzător a Regulamentului de gărzi.

Jurnal

VREMEA

Giurgiu
ploaie ușoară
3.8 ° C
3.8 °
3.8 °
92 %
4.2kmh
100 %
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
9 °
joi
7 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com