AcasăActualitateMinistrul Educației precizează cum se va încheia situația școlară a elevilor în...

Ministrul Educației precizează cum se va încheia situația școlară a elevilor în acest an…

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a anunțat că mediile elevilor vor fi încheiate cu două note, iar Evaluarea Națională și Bacalaureatul vor fi susținute în a doua parte a lunii iunie.

Prioritățile ministerului Educației sunt de a asigura cadrul necesar pentru încheierea anului școlar, dar și susținerea examenelor în condiții de siguranță.Țin să menționez că am luat în calcul și măsurile pe care state precum Italia, Portugalia, Letonia sau Malta le-au adoptat în contextul pandemiei Covid-19 – a declarat ministrul MEC.

După cum ați aflat, cursurile rămân suspendate în unitățile de învățământ, însă continuă cu ajutorul tehnologiei. Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor veni în sprijinul lor cu resurse de învățare și sarcini de lucru. Anul următor se va recupera materia care nu va fi parcursă în această perioadă

Ministrul mai spunea că mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, dar nu se vor mai susține teze, iar pentru cei care nu au două note, Ministerul Educației va comunica modalitățile de încheiere a situației școlare.

Studenții vor continua învățarea asistată de tehnologie, iar examenele pot fi susținute și online. Fiecare instituție de învățământ superior va stabili modalitatea și data de susținere a examenelor. Elevii din clasele a 8-a, a 12-a și a 13-a, anii de final de ciclul profesional și post-liceal, pot reveni în unitățile de învățământ pe 2 iunie. Se vor organiza doar pregătiri pentru examenele naționale – a mai precizat ministrul Anisie.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
23.1 ° C
23.1 °
23.1 °
48%
7.1m/s
2%
vin
22 °
S
13 °
D
12 °
lun
13 °
mar
16 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!